Interviu Negreanu in Card Player Romania
Numarul 2 al revistei Card Player Romania trebuie sa apara curind. Printre subiecte veti gasi un interviu cu Daniel Negreanu. Mai jos va oferim un preview.
CP Ro: Şi acum, cum îţi merge în cariera de poker? A devenit ca şi pentru majoritatea jucătorilor de poker, mai mult un job decât hobby ?
DN: Nici una nici alta, sincer, pentru că este mai mult decât o pasiune. Nu mai joc pentru bani acum, pe bune. Joc pentru a dobori cât mai multe recorduri şi să văd care îmi sunt limitele atât online, pe Poker Stars, cât şi live, la turneele de poker majore din întreaga lume.
CP Ro: Ai avut totuşi momente în cariera ta de jucător de poker profesionist când ai vrut să renunţi?
DN: Să renunţ..hmm..nu chiar, dar când am venit pentru prima dată în Vegas, a fost foarte greu. În Toronto eram cel mai mare „fish” din marea de jucători, dar în Vegas, profesioniştii au văzut tone de tineri că mine, care au venit şi au plecat. Mi-a luat aproape un an, că să realizez cum să am succes în Vegas.
CP Ro: Crezi că ai avut un avantaj mai mare că ai început cu limit hold’em decât jucătorii care au văzut pentru prima oară no-limit hold’em şi nimic altceva de atunci?
DN: Absolut; fără nicio îndoială. Un jucător bun de limit hold’em poate juca orice. Dar un jucător bun de no-limit hold’em este de cele mai multe ori axat pe o singură dimensiune. Acum sincer, singurul sfat, sau filosofie, pe care eu o recomand este cea a stilului „small-ball”, care s-a născut din mulţi ani de joc limit hold’em. Este o strategie similară, prin care faci mult min-raise [plusare minima] înainte de flop, pariuri de 50% pe flop, şi lucrurile se pot schimba pe turn şi river. Eu mi-am transferat toate abilităţile de la limit hold’em la no-limit hold’em, şi am folosit aceleaşi principii plus câteva informaţii extra.
Jucătorii ar trebui să nu pună la îndoială acest fapt, că limit hold’em îi ajută, şi mai ales cei ce joacă sau învăţă să joace turnee no-limit. Se desfăşoară totul atât de rapid, căci o mare parte din acţiune este preflop. Tot ce văd este all in, all in, all in. Doar asta învăţă, dar când joci limit hold’em, vezi flop-ul aproape la fiecare mână jucată. Aşa că te antrenezi să vezi cum se joacă flop-urile. Sunt foarte multe decizii dificile, şi cu cât eşti pus în situaţii tot mai grele, cu atât ţi se va părea mai uşor jocul post-flop. Şi te va ajuta în două privinţe: unu, când joci no-limit cash deep-stacked, pentru că totul este post-flop, nu preflop, şi doi, la turneele WPT, pentru nu totul se învârte în jurul jocului preflop. Limit hold’em-ul este ce mai bună cale de antrenament.
CP Ro: Deci, care este jocul tău favorit? Este limit hold’em?
DN: Dacă mâine aş fi lefter, şi ar trebui să îmi câştig iar banii, aş juca limit hold’em. Dar jocul meu favorit, şi care cred eu că îl joc cel mai bine, este stud eight-or-better. Stud este jocul la care simt că pot să citesc mâinile şi mai bine ca la no-limit hold’em.
CP Ro: Este mai greu să citeşti cărţile unei femei sau ale unui bărbat? Şi cu cine preferi să joci?
DN: Femeile îmi dau foarte multă bătaie de cap! Atât la masa de poker cât şi în viaţa de zi cu zi. Chiar e adevărat, şi de aceea prefer să joc împotriva bărbaţilor pentru că nu pot să citesc cărţile unei doamne. Cred că ele mă citesc ca pe o carte deschisă!
Restul interviului in Card Player Romania nr. 2.