Turneul turneelor de pe internet debuteaza pe 25 noiembrie cu 20 milioane dolari premii garantate
Cel mai asteptat turneu de pe internet al sfarsitului de an este cu siguranta Millions Online de pe PartyPoker, acesta urmand sa debuteze pe 25 noiembrie si sa garanteze o suma halucinanta cel putin pe hartie: 20 de milioane de dolari. Turneul a carui buy-in a fost setat la $5300 asteapta la start cel putin 4000 de jucatori si va propune un premiu de $2.500.000 castigatorului, in vreme ce ocupantii locurilor 2, 3 si 4 vor deveni la randul lor milionari. Decizia organizatorilor de a seta prizepool-ul la 20 de milioane este una extrem de curajoasa si asta daca ne uitam la faptul ca prima editie Millions Online desfasurata in decembrie anul trecut a avut un prizepool final de $5.135.000 la acelasi buy-in, dupa ce 1047 de jucatori s-au inscris in turneu. Atunci competitia a fost castigata de cunoscutul jucator si coach de poker american Jonathan Van Fleet, el fiind recompensat pentru castigarea turneului cu $1,027,000.
Concursul doboara orice record al unui turneu desfasurat pe internet in privinta fondului de premiere garantat, iar intrebarea care sta pe buzele tuturor este daca Millions Online va avea overlay sau pragul de inscrieri pentru atingerea sumei de $20M va fi atins. Indiferent de situatie, partypoker va ramane pentru o buna perioada de timp in istorie ca fiind organizator al celui mai mare turneu desfasurat vreodata in spatiul online si transmite un mesaj important principalilor competitori: Party este pregatit sa se bata cot la cot cu rivalii si pe internet, asta dupa ce in ultimii 2 ani brandul a inceput sa garanteze masiv premii in festivalurile live, ultimul pe lista fiind recent incheiatul Caribbean Poker Party.