| 30.09.2022

Românii nu reușesc să câștige inelul în evenimentul NLH Lucky7s la Rozvadov, dar trei dintre ei bifează masa finală

0 0 votes
Article Rating

Jucătorii români prezenți ieri în ziua decisivă a evenimentului #5 NLH Lucky7s din cadrul competiției WSOP Circuit, de la Rozvadov, Cehia au încercat pe cât au putut să se apropie de inelul de aur WSOPC, însă din păcate niciunul dintre ei nu a reușit să obțină această performanță. Ilie Smintanca Januszewski, Alexandru Marcel Grigore, Paul Adrian Covaciu, Eusebiu Nicolae Jalbă și Valentin Arsene erau cei 5 reprezentanți ai țării noastre care au luat startul în ultimii 37, ieri în ziua decisivă a evenimentului cu €777 buy-in și fond final de premiere în valoare de €132.986. Evident, aceștia au avut mai întâi ca obiectiv bifarea mesei finale și apoi inelul de aur WSOPC.
Cel mai bun finish dintre cei 5 l-a avut Alexandru Marcel Grigore, jucător care a reușit să termine competiția pe poziția a 6-a și €6.868. La masa finală s-au aflat alți doi români: Ilie Smintanca Januszewski a terminat al 7-lea și €5.151, în vreme ce Paul Adrian Covaciu a fost eliminat pe locul 9 pentru €2.943. Foarte aproape de masa finală a fost și Eusebiu Nicolae Jalbă, rămas fără jetoane într-un moment neplăcut, cu puțin înainte de accederea la ultima masă. Jalbă a terminat pe poziția a 11-a pentru €2.453.
Turneul și inelul de aur i-a revenit francezului Riadh Ben Farhat, el câștigând un premiu de €29.433, alături de un tichet pentru Main Event-ul WSOP Europe. Podiumul turneului a fost completat de jucătorul israelian Lev Groisman – €20.051 și de neamțul German Schnitzel – €13.245.
Iată clasamentul mesei finale:

1. Riadh Ben Farhat (Franța) €29.433
2. Lev Groisman (Israel) €20.051
3. German Schnitzel (Germania) €13.245
4. Dario Quattrucci (Italia) €10.915
5. Mohamed Ouassini Aissaoui (Franța) €8.768
6. Alexandru Marcel Grigore (România) €6.868
7. Ilie Smintanca Januszewski (România) €5.151
8. Ali Mohamed Rachedi (Franța) €3.802
9. Paul Adrian Covaciu (România) €2.943
……………………………………………
11. Eusebiu Nicolae Jalbă (România) €2.453


Sursă foto: King’s Resort

Românii nu reușesc să câștige inelul în evenimentul NLH Lucky7s la Rozvadov, dar trei dintre ei bifează masa finală comentarii

Subscribe
Notify of
guest


0 Comments
cele mai votate
noi vechi
Inline Feedbacks
View all comments