Primul eveniment important de la ediția 2023 EPT Monte Carlo, turneul $10.200 Mystery Bounty îi revine lui Sam Grafton și €145.400
După aproape 12 ore de joc în ziua a 2-a, ambasadorul Pokerstars, Sam Grafton a reușit să doboare primul eveniment important din cadrul festivalului EPT Monte Carlo ediția 2023, un turneu $10.200 Mystery Bounty. Turneul a avut parte de 74 de intrări și a premiat 11 poziții, iar câștigătorul a părăsit turneul cu un premiu final de €145.400 (include bounty-urile).
Heads-up-ul între Sam Grafton și Sam Greenwood a fost foarte încins, Grafton recuperând un deficit imens în fața canadianului. Un moment decisiv la jocul în 2 a fost atunci când Grafton a dus o mână cu perechea de treiari în fața unei perechi de valeți, deși rămăsese în doar două outs.
Cei doi s-au îmbrățișat la finalul jocului, iar Grafton a recunoscut că a fost foarte norocos să câștige acest duel: ”Meritai să câștigi, Sam. Ai fost foarte ghinionist, îmi pare rău pentru asta.”
Exceptând cele 8 locuri premiate din finală, în bani au mai intrat Paul Newey – loc 9 și €10.850, Joao Vieira – loc 10 și €8.700 și Kayhan Mokri – loc 11 și €8.700.
1 Sam Grafton UK €97.900
2 Sam Greenwood Canada €63.200
3 Conor Beresford UK €45.150
4 Artur Martirosian Rusia €34.750
5 Maksim Vaskresenski Polonia €26.700
6 Julien Sitbon Franța €21.250
7 Nacho Barbero Argentina €17.000
8 Guram Andronikashvili UK €13.600
Sursă foto: PokerNews