| 22.06.2021

Phil Ivey si Patrik Antonius vor juca finala turneului de $25k buy-in WPT Heads Up Poker Championship

0 0 votes
Article Rating

Americanul Phil Ivey si finlandezul Patrik Antonius vor disputa finala editiei inaugurale $25K WPT Heads-up Poker Championship, turneu cu 32 de jucatori inscrisi care s-a desfasurat in aceste zile pe skin-ul PokerKing si care a adus la start jucatori profesionisti, amatori, gameri si influenceri. Ambii jucatori si-au asigurat la aceasta ora un premiu in valoare de $200.000, atat cat va primi finalistul, insa castigatorul va fi recompensat cu o suma de $400.000, adica jumatate din prizepool-ul acestui turneu. Dincolo de bani, orgoliile sunt probabil mult mai mari si mai intense intre doua dintre cele mai sonore nume care au marcat istoria pokerului prin contributiile aduse de-a lungul timpului la mesele de joc. Antonius este un jucator incredibil de cash, prezent de-a lungul timpului in cadrul celor mai spumoase jocuri pe buy-in-uri exorbitante si cu siguranta este unul dintre acei jucatori care a jucat la orice masa, neferindu-se de niciun adversar. Pe langa jocurile de cash live, Antonius este un nume sonor si pe internet unde a scris istorie la mesele de cash nosebleeds la care a participat, dar si in turneele live unde a strans peste $12.000.000 premii pana acum.
De partea cealalta, in fata sa se va afla marele Phil Ivey, jucator considerat de multi specialisti ai jocului drept cel mai mare jucator din istoria pokerului. Ivey a participat la randul sau in cele mai grele jocuri de cash pe perioada ultimilor 15 ani, are peste $31.000.000 castigati la turneele de poker live, este unul dintre cei mai mari castigatori la cash pe internet si are in portofoliu 10 bratari la World Series of Poker, fiind pozitionat pe locul 2 la egalitate cu alti jucatori si in spatele lui Phil Hellmuth.
Ivey a trecut pana acum de Loeser, Zinno, Chidwick si Kruk, in vreme ce Antonius i-a depasit pe Oshiro, Polk, Burakov si Greenwood. Kruk si Greenwood sunt singurii jucatorii prezenti in acest turneu care, pe langa Ivey si Antonius, se vor alege cu un premiu din structura de premiere, fiecare urmand sa incaseze cate $100.000. Fanii pokerului vor putea sa urmareasca duelul dintre cei doi in aceasta noapte de la 04:00 ora Romaniei, partida urmand sa fie transmisa pe canalul de Twitch World Poker Tour.

Sursa foto: Pokernews

Phil Ivey si Patrik Antonius vor juca finala turneului de $25k buy-in WPT Heads Up Poker Championship comentarii

Subscribe
Notify of
guest


0 Comments
cele mai votate
noi vechi
Inline Feedbacks
View all comments