Marius Gicovanu castiga inelul la Rozvadov intr-un eveniment de NLH/Omaha Mixed Game
Jucatorul brasovean de poker Marius Alexandru Gicovanu a reusit sa castige inelul la Rozvadov, Cehia in cadrul festivalului WSOP Circuit Rozvadov, dupa ce s-a impus in evenimentul 10 – NLH/OMAHA Mixed Game, turneu cu buy-in de 550 euro, pentru un premiu de €12.409. A fost o ocazie excelenta pentru jucatori de a incerca sa cucereasca mult-ravnitul inel, intrucat field-ul de jucatori a fost ceva mai redus: astfel, turneul a consemnat un numar total de 95 de intrari, din care 79 au fost inregistrari unice, iar 16 au fost re-entry-uri. Finala a inclus 3 jucatori olandezi, 2 polonezi, un ceh, un britanic, un israelian si pe Marius Gicovanu, jucator care a mai fost aproape sa cucereasca inelul in anul 2016, tot la Rozvadov cand un run excelent in evenimentul de deschidere din cadrul WSOP International Circuit i-a adus la final un loc 4 si €25,849. Conform site-ului de specialitate TheHendonMob, acesta a fost al 10-lea turneu castigat de Gicovanu in cariera din toate cashurile sale listate incepand cu anul 2014, iar patru dintre aceste succese au venit venit doar in acest an. Marius Gicovanu se afla pe locul 11 in clasamentul incasarilor din turnee pe Romania cu peste $900.000 castigati in competitiile live, la distanta mica de Liviu Ignat, Toni Judet si Alain Medesan.
WSOP Circuit NLH/OMAHA Mixed Game RING #10
1 Marius Alexandru Gicovanu Romania €12.409
2 Michal Mariusz Janczarski Polonia €8.822
3 Robert Steven Douras UK €5.776
4 Pawel Krystian Keller Polonia €4.445
5 Jaroslav Peter Cehia €3.520
6 Gregor Prizmic Martini Olanda €2.753
7 Johan Rinus Groot Olanda €2.166
8 Josef Machiach Israel €1.692
9 Milad Oghabian Olanda €1.286
Sursa foto: King’s Resort