Jason Koon îl doboară pe Phil Hellmuth în sub 3 ore de joc în runda de $1.600.000 din cadrul High Stakes Duel
Cea mai dolofană rundă de până acum din cadrul show-ului High Stakes Duel, cea disputată azi-noapte între Jason Koon și Phil Hellmuth în care fiecare jucător a intrat la masă cu câte $800.000, i-a revenit la final lui Jason Koon, după mai puțin de 3 ore de joc în care pachetul de cărți a rulat favorabil ambasadorului GGPoker.
A fost unul dintre cele mai scurte dueluri din istoria acestui show și totodată a reprezentat prima apariție a lui Koon într-un episod High Stakes Duel, tocmai acum când mizele au urcat spectaculos. Cu o rundă înainte, Hellmuth îl învinsese pe Scott Seiver; în luna august într-o decizie de ultim moment, Seiver a hotărât să nu apeleze la un re-match în fața lui Hellmuth.
Azi-noapte, ambii protagoniști au pornit cu câte 800.000 de fise, la niveluri de câte 30 de minute și blinduri de start de 1000/2000. The Poker Brat a început mai bine și a câștigat câteva poturi mici în urma unor bluffuri, dar partida avea să ia la scurt timp o altă turnură.
Un prim pot important s-a jucat atunci când Hellmuth s-a dovedit a fi total neinspirat, el făcând un 5-bet pre-flop la 260.000 de fise cu Q 6, însă Koon i-a răspuns cu un 6-bet shove având în față mâna supremă: perechea de ași. Câteva momente mai târziu, Hellmuth avea să își refacă stack-ul, după ce a câștigat un pot de 270.000 de fise cu un nut flush format pe river.
După o oră de joc, Koon a prins perechea de ași pentru a doua oară, dar de această dată nu a avut parte de acțiune. Pachetul a rulat toată noaptea în favoarea ambasadorului GG, care a avut 8-10 mâini Premium (așii de două ori, o dată AK, de 3 ori AQ, o dată AJ, perechea de zecari, perechea de nouari și câteva perechi mici), în vreme ce Hellmuth nu a primit aproape niciuna.
Hellmuth a încercat să improvizeze constant și să suplinească lipsa de cărți, 3-betând de exemplu cu 47o, după un open a lui Koon cu QJo, însă board-ul 8 J T Q 5 nu i-a oferit posibilitatea lui Hellmuth de a face vreo altă mișcare pentru a mai acumula fise la stack-ul său.
Câteva minute mai târziu, Hellmuth a 3-betat cu QJo, însă s-a dovedit din nou neinspirat și l-a prins pe Koon în AQs, pierzând un pot monstru în urma unei tentative eșuate de a bluffa turn-ul vs A high.
Nu peste mult timp, Hellmuth a coborât la 300.000 de fise: nu a putut să găsească un fold pe river cu a doua pereche, în fața unui bet de 56.000 de fise în care adversarul și-a format chinta pe ultima carte afișată pe board, după ce flopase middle pair.
A urmat o mână în care Koon a făcut un bluff senzațional: el a bluffat board-ul Q 9 T 6 7 cu perechea de doiari și l-a forțat pe Hellmuth să arunce o pereche de șeptari, câștigând un pot de 160.000 de fise.
Coborât sub 50 de blinduri, Hellmuth a încercat din nou un bluff, mutare care de această dată i-a ieșit: pe un board T A 4 6, americanul a bluffat cu Q high, bet-ul de 50.000 de fise făcându-l pe Koon să arunce perechea de nouari.
A urmat un moment neinspirat pentru deținătorul recordului de brățări câștigate la WSOP: el a dat call pre-flop cu 89o după un raise, însă pe un board 5 Q 5 6 a ales un check-raise pe turn la 60.000, însă în mâna lui Koon se afla trips-ul de cinciari. Astfel, cu un A5o, Koon a pariat mult pe river, Hellmuth nu a putut da call-ul și a coborât la un raport al stackurilor de 10 la 1.
Hellmuth a mai recuperat câteva fise de la adversar, înainte de a sosi o mână care l-a trimis în ceea ce jucătorii de poker numesc ”tilt”. Pe un flop J J J, Hellmuth a plătit un bet cu K 2, pe turn ambii jucători au dat check, iar pe river-ul 4, Hellmuth a plătit bet-ul de 36.000 de fise a lui Koon cu K-high, urmând să afle în curând că adversarul lovise full-ul pe river cu 46.
Hellmuth a sărit în aer: „Come on, what the f**k? Câte cărți o să mai primești? A încercat să blufeze și urma să mă dubleze așa cum știam că o va face.”
După puține momente, heads-up-ul s-a încheiat. Koon a deschis la 12.000 cu Q8o și a fost 3-betat la 35.000 de către Hellmuth, care a avut în mână AKo. Koon a shovat, Hellmuth a dat rapid snap call cu restul jetoanelor pentru un total de 103.000, însă board-ul Q T 4 T 3 a rulat în favoarea ambasadorului GGPoker, iar partida s-a încheiat în mai puțin de 3 ore de joc.
Dacă Hellmuth ar fi câștigat, acesta ar fi putut da cashout la $1.350.000 având 3 victorii consecutive. Nu s-a întâmplat așa, victoria revenindu-i lui Jason Koon, care însă nu poate da cash-out. Hellmuth are opțiune de re-match, iar dacă acest lucru se va întâmpla, fiecare jucător va intra la joc cu o sumă halucinantă: $1.600.000 de căciulă! Dacă Hellmuth va renunța, Koon va înfrunta pe altcineva în runda 6. Printre adversarii posibili ar putea să se regăsească Wiktor „limitless” Malinowski sau Dan Smith.
Phil Hellmuth rămâne totuși cu un bilanț excelent la acest show: a câștigat 9 partide și a pierdut doar 2: această rundă cu Jason Koon și prima rundă cu Tom Dwan, în care fiecare jucător a intrat la joc cu câte $100.000.
Sursă foto: PokerGO via PokerNews