Florian Duță termină pe locul 6 un eveniment de $3.500 la Wynn Summer Classic și $247.858
Jucătorul român de poker, Florian Duță a reușit să termine pe poziția a 6-a evenimentul $3.500 No Limit Hold’em din cadrul Wynn Summer Classic, Las Vegas și un premiu final de $247.858.
Turneul i-a revenit unuia dintre cei mai buni jucători de poker din lume, rusul Artur Martirosian, performanța sa din acest eveniment fiind răsplătită cu suma de $1.016.763.
Pentru Duță a fost al treilea cel mai bun scor din portofoliul său în turneele de poker live, după o victorie obținută în anul 2018, de asemenea într-un turneu Wynn Summer Classic, respectiv un loc 9 bifat la PSPC PokerStars Players Championship în anul 2019.
Evenimentul în care românul a terminat recent pe locul 6 a avut un buy-in de $3.500, s-a bucurat de participarea a 2.091 de jucători, iar fondul final de premiere a fost în valoare de $6.638.925, depășind astfel zdravăn garantatul de $4.000.000.
1 Artur Martirosian (Rusia) $1.016.763
2 Lei Yu (China) $702.010
3 Kestutis Jungevicius (Lituania) $547.180
4 Antoine Sankari (Canada) $422.289
5 Andrew Moreno (SUA) $325.347
6 Florian Duță (România) $247.858
7 David Decker (SUA) $186.248
8 Matthew Beinner (SUA) $136.842
9 Dean Lyall (Scoția) $97.911
Sursă foto: PokerNews