Doug Polk trece de Tom Dwan in primul tur din cadrul $25k WPT Heads-Up Poker Championship
Jucatorul american profesionist de poker Doug Polk, considerat a fi unul dintre cei mai buni jucator de heads-up NL Hold’em din istoria acestui joc, a reusit sa treaca in primul tur din cadrul turneului $25.000 World Poker Tour Heads-up Poker Championship de compatriotul sau Tom Dwan, un alt jucator de miza nosebleed, cunoscut insa mai ales pentru jocurile de cash la care a participat de-a lungul timpului. Turneul cu 32 de jucatori inscrisi se desfasoara pana pe data de 22 iunie pe skin-ul PokerKing si poate fi urmarit de fanii pokerului pe canalele de youtube si twitch World Poker Tour.
In prima runda, fiecare din cele 16 dueluri de pe tablou s-au disputat in sistem 2 din 3 sau cu alte cuvinte, cel mai bun jucator din 3 heads-up-uri disputate. Primul din cele 3 heads-up-uri in duelul Doug Polk – Tom Dwan i-a revenit lui Dwan, care a inchis partida dupa o mana in care K7 s-a imbunatatit in culoare in fata unui AJ. Nu a fost totul terminat pentru Polk, care a reusit sa castige urmatoarele 2 heads-up-uri. In mana finala din cel de-al treilea heads-up, ciocnirea intre perechea de doiari a lui Dwan si perechea de sesari a lui Polk nu a produs surprize, iar americanul a avansat in optimile de finala, acolo unde il va intalni pe Patrik Antonius.
In optimile de finala va fi prezenta si jucatoarea profesionista de sah originara din Romania si nascuta in SUA, Alexandra Botez, care va avea un meci infernal cu canadianul Sam Greenwood. In optimi s-a calificat si americanul Phil Ivey, acesta urmand sa il aiba adversar pe Anthony Zinno.
Iata mai jos tabloul competitiei de $25.000 buy-in:
Sursa foto: Pokernews