David Peters câștigă al 41-lea titlu din carieră: victorie în $50.000 Super High Roller la Seminole Hard Rock Poker Showdown și $328.527
Jucătorul american de poker, David Peters, în vârstă de 36 de ani, a reușit să câștige al 41-lea titlu din carieră, impunându-se în Super High Roller-ul de $50.000 buy-in din cadrul Seminole Hard Rock Poker Showdown și un premiu de $328.527. Cu peste $42.700.000 încasări din turneele live la care a participat de-a lungul timpului, Peters este clasat pe locul 7 în clasamentul câștigurilor all-time, la sub $300.000 în spatele lui Erik Seidel, una dn legendele pokerului mondial.
A fost primul titlu și a șasea masă finală pentru Peters pe anul 2023. Turneul desfășurat la Seminole Hard Rock Hotel & Casino Hollywood a avut parte de 18 intrări, creându-se astfel un fond de premii de $873.000 distribuit către 4 jucători. Poziția de bubble i-a revenit la acest turneu lui Farid Jattin, care și-a ales un moment nefericit de 3-bet shove din big blind cu Q9s, într-un spot în care Peters deschisese valeții din buton.
1 David Peters $328.527*
2 Alex Foxen $282.573*
3 Kevin Rabichow $157.140
4 Sam Soverel $104.760
*deal la heads-up
Sursă foto: Seminole Hard Rock poker blog via Card Player