Danut Chisu castiga HighRoller-ul Merit Poker Western Tournament si $127,830
Regizor roman si totodata jucator de turnee live, Danut Chisu a reusit sa se impuna azi-noapte in HighRoller-ul cu buy-in de $5000 din cadrul festivalului Merit Poker Western Tournament care se desfasoara in aceste zile in Cipru, depasind un field de 106 jucatori pentru a obtine un castig in valoare de $127,830. De-asemenea, castigatorul a mai primit un tichet in valoare de $5000 pentru competitia Winners Championship care se va desfasura in luna decembrie a anului curent si care va garanta din start o suma in valoare de $200.000. Chisu nu este strain de performantele pokeristice in turneele organizate de operatorul cipriot Merit Poker, in anul 2017 el termina pe locul 2 un HighRoller de $5000 intrare pentru un castig de $59,930, iar anterior, in anul 2016, tot pe 2 un alt highroller de $5000 buy-in pentru $65,000. De-asemenea, in anul 2018, Chisu a terminat tot al 2-lea un Turbo Deepstack de $660 buy-in pentru $14,850, festival la care rulase deep si in Main Event pana pe locul 16 pentru $20,355.
Danut Chisu nu a fost singurul roman la masa finala desfasurata ieri, intrucat Marius Alexandru Gicovanu a ocupat la final pozitia a 7-a pentru un premiu de $20,795.
Astazi se desfasoara flight-ul 1B din cadrul celui de-al doilea Main Event cu $1.000.000 garantat, iar dupa prima zi romanul Ionut Flavius Voinea a reusit sa impacheteze 186.200 fise, al 6-lea stack din turneu. Au mai depasit ziua cu bine Liviu Ignat – 145.300, Iosif Hertanu – 63.800, dar si argentinianca Maria Lampropoulos – 53.700, jucatoare cu 2 lovituri de peste $1.000.000 in circuitul de turnee live.
Sursa foto: Merit Poker