Daniel Dvoress devine primul jucător care câștigă 3 titluri Triton la aceeași ediție
Daniel Dvoress a debutat la festivalul Triton Super High Roller Series Montenegro, câștigând evenimentul de deschidere, un turneu de No-Limit Hold’em cu buy-in de $25.000. Echivala cu a treia sa victorie Triton din carieră.
El a reușit apoi una dintre cele mai mari victorii din cariera sa, câștigând Main Event-ul de pot-limit Omaha cu buy-in de $100.000 din cadrul aceleiași serii și un premiu de $2.018.000. Și pentru a încheia etapa în stil de mare campion, Dvoress a jucat până în zori în ultima zi, reușind să scrie o nouă pagină în istoria pokerului.
Dvoress a ieșit victorios în cadrul evenimentului $25.000 PLO turbo bounty quattro event de la festivalul Triton Montenegro, prezentat de CoinPoker, devenind primul jucător în cei 10 ani de existență ai turului care câștigă trei trofee trident într-o singură etapă. El părăsește Muntenegru cu cinci victorii Triton la activ.
Această a treia victorie a valorat în total $367.500, inclusiv $112.500 în premii bounty. Dvoress a rezistat într-un turneu de o singură zi cu 46 de participanți, luptând cu ultimele picături de energie și adrenalină pe care le-a putut aduna.
„În acest moment, nu am cuvinte”, i-a spus Dvoress lui Henry Kilbane de la Triton, după cea mai recentă victorie a sa. „În orele care au precedat acest moment, eram cu adevărat la capătul puterilor. După main – evident, a fost incredibil – am avut o mică cădere de adrenalină. Și atunci te ajunge din urmă oboseala ultimelor două săptămâni. Dar atunci mi-am spus: «Bine, mai sunt două turnee, dă tot ce poți, găsește energia undeva». Și cred că am reușit să trec peste.”
Deznodământul la vârf din turneul cu $25.000 buy-in, 46 de jucători înscriși și $1.150.000 fond final de premiere arată în felul următor:
1 Daniel Dvoress $255.000 (premiu) + $112.500 (bounty)
2 Lautaro Guerra $184.000 + $50.000
3 Patrik Antonius $119.000 + $112.500
4 Joao Simao $90.000 + $25.000
5 Sean Rafael $70.000 + $0
6 Manuel Stojanovic $54.500 + $0
7 Wang Ye $43.500 + $0
8 Robert Cowen $34.000 + $0
Sursă foto: Triton Poker via Card Player