| 31.07.2026

Carson Wieland câștigă Main Event-ul WSOP Circuit Choctaw și $268.245

0 0 votes
Article Rating

Etapa Choctaw 2026 din cadrul World Series of Poker Circuit s-a disputat în Durant, Oklahoma, festivalul cuprinzând în acest an 22 de evenimente. Punctul culminant al sarabandei de turnee a fost Main Event-ul No-Limit Hold’em cu buy-in de $1.700 și fond garantat de $1 milion, care s-a desfășurat în perioada 24-27 iulie. Până la încheierea perioadei de înscrieri s-au înregistrat în total 1.117 participanți. Drept urmare, fondul garantat a fost depășit cu peste $692.000.
După două flight-uri de start și încă două zile ulterioare, Carson Wieland a ieșit victorios, obținând titlul și premiul cel mare în valoare de $268.245. Acest rezultat, cel mai bun din cariera sa, i-a dublat cu mult câștigurile totale obținute la masa de poker. Înainte de aceasta, cea mai mare sumă câștigată de el fusese de $35.070, obținută pentru locul al doilea într-un eveniment de pot-limit Omaha cu buy-in de $1.100, la Champions Winter Poker Open din 2024.
Numeroase nume mari au ajuns departe în acest eveniment, printre care Brian Green (locul 21), Luis Yepez (locul 14) și Hunter Cichy (locul 12). De notat că, Brian Ellebracht, chipleader-ul la startul mesei finale de 9, a terminat abia pe poziția a 5-a și un premiu de $89.400. Iată deznodământul la vârf:

1 Carson Wieland $268.245
2 Alexander Ho $179.030
3 Braxton Dunaway $125.510
4 Lawrence Wayne $89.400
5 Brian Ellebracht $64.710
6 Viet Vo $47.610
7 Robert Hart $35.620
8 Mark Fisher $27.100
9 Christopher Rohlmeier $20.980

Sursă foto: WSOP / Poker.Org via Card Player

Carson Wieland câștigă Main Event-ul WSOP Circuit Choctaw și $268.245 comentarii

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
cele mai votate
noi vechi