O călugăriţă din California a furat $835.000 de la o școală catolică pentru a-i juca la cazinourile din Vegas
O calugarita din California pe numele ei „sora” Mary Margaret Kreuper a pledat vinovata in fata unui tribunal din Statele Unite ale Americii, dupa ce a recunoscut ca a furat $835.339 de la Scoala Catolica St. James pentru a-i juca la jocuri de noroc in cazinourile din Las Vegas. Calugarita se confrunta acum cu 2 capete de acuzare, unul pentru frauda si altul pentru spalare de bani, conform unui raport din publicatia New York Post.
Calugarita in varsta de 79 de ani si-a folosit pozitia de director al Scolii Catolice St. James din Torrance pentru a delapida suma de $835.339 din incinta scolii. Conform documentelor instantei, ea a folosit banii pentru „a plati cheluieli pe care ordinul nu le-ar fi aprobat, incluzand mari cheltuieli pentru jocuri de noroc efectuate la cazinouri si anumite taxe cu cardul de credit”
Ea a fost directorul Scolii timp de 28 de ani, iar inselatoria s-ar fi petrecut intre anii 2008 si 2018, ea retragandu-se din activitate in anul 2018.
In calitate de director, sora Kreuper era responsabila pentru donatiile caritabile precum si pentru fondurile primite pentru a acoperi costurile de scolarizare si alte taxe. Ea se ocupa de mai multe conturi la o unitate de credit locala, conturi care ar fi trebuit sa fie folosite ca economii pentru scoala, dar si pentru a asigura cheltuielile de trai ale tuturor calugaritelor angajate de ea. Ea ar fi redirectionat fondurile scolare in cele 2 conturi, iar de acolo banii se indreptau pentru calatoriile la cazinourile din Las Vegas.
Kreuper se va intoarce la tribunal joi, 1 iulie, urmand sa fie trimisa in judecata.
Sursa foto: Card Player