Rezultate remarcabile ale jucătorilor români de poker la turneele Pokerstars din octombrie

PokerStars, principalul brand global de jocuri de noroc și divertisment on-line, a organizat o serie de turnee europene importante de poker live în luna octombrie, iar românii au avut o experiență extraordinară și rezultate pe măsură: Dănuț Chișu, Andrei Spătaru, Alexandru Papazian, Alin Pandilică și Iosif Spulber se numără printre câștigătorii evenimentelor.

ANDREI SPĂTARU ESTE CÂȘTIGĂTORUL MAIN EVENT-ULUI ROAD TO PSPC BUCHAREST

Road to PSPC Bucharest, organizat de PokerStars în parteneriat cu Pokerfest, a avut loc în perioada 10-16 octombrie, 2022. Câștigătorul este Andrei Sorin Spătaru care și-a adjudecat un Platinum Pass ce îl trimite direct în Bahamas. Andrei este din București, iar din 2011 până în 2017 a jucat poker recreativ, în mare parte jocuri cash. În 2017 a început să joace poker la nivel profesionist. Spătaru a mai câștigat și un Sunday Million și va merge în Bahamas cu mentorul său, Soare Alexandru.

Pachetul Platinum Pass pentru PSPC Bahamas 2023 are o valoare de 30.000 USD și include:

  • Buy-in de 25.000 USD la PSPC
  • Șase nopți de cazare pentru câștigător și un invitat la un hotel de 5 stele
  • Transferuri aeroport
  • 1.900 USD bani pentru cheltuieli
  • Experiențe dedicate câștigătorilor Platinum Pass pe durata evenimentului

 Printre câștigători se află și Marian Cosmin Vintilă și Cristian Marian Enache.

Cristian Marian Enache a cucerit primul trofeu al evenimentului PokerStars Road to PSPC Bucharest, la evenimentul secundar „Mini Cup”, în timp ce Marian Cosmin Vintilă a câștigat al doilea eveniment secundar PokerStars Road to PSPC NLH Turbo Deepstack Knockout.

 

EVOLUȚIA ROMÂNILOR LA EPT LONDON

Turneul PokerStars European Poker Tour (EPT) s-a desfășurat în perioada 18-29 octombrie la Hilton Park Lane. Cu EPT London, PokerStars a revenit în capitala britanică pentru prima oară în 8 ani. 

Sala fremăta de emoție încă de la primele mâini jucate la mese, dar nu putea fi decât un câștigător la fiecare dintre ele și astfel masa finală a fost stabilită. Românii au avut o evoluție deosebită, alături de campioni internaționali.

Producătorul de filme Dănuț Chișu a fost singurul român în finală și a încheiat Main Event EPT London pe locul al cincilea, adjudecându-și 175.250 GBP. Jucătorul român de poker Dănuț Chișu a fost prezent în ultima zi a Main Event-ului EPT London, un turneu cu buy-in de 5.300 GBP și fond de premii de 3.632.650 GBP, încheind competiția pe locul al cincilea cu un premiu în valoare de 175.250 GBP. Chișu a intrat în finală pe locul al doilea, cu un stack de 5.025.000 jetoane.

Masa finală de la Main Event EPT London 2022:
Loc 1: Jack Sinclair, Regatul Unit, stack de 4.840.000
Loc 2: Alexandre Vuilleumier, Elveția, stack de 1.695.000
Loc 3: Ian Hamilton, Regatul Unit, stack de 3.505.000
Loc 4: Dănuț Chișu, România, stack de 5.025.000
Loc 5: Roman Hrabec, Republica Cehă, stack de 6.135.000
Loc 6: Nils Pudel, Germania, stack de 1.270.000

La același eveniment, jucătorul român de poker Alexandru Papazian a obținut un rezultat excelent la turneul European Poker Tour London, unde a câștigat turneul No Limit Hold’em – Six Handed de 2.100 GBP cu un premiu în valoare de 51.200 GBP.

Alin Pandilică a fost foarte aproape să câștige primul lui turneu major din carieră și a încheiat pe locul al doilea la turneul Pot Limit Omaha cu buy-in de 5.200 GBP la EPT London și un premiu de 50.200 GBP.

Iosif Spulber a câștigat turneul Platinum Pass Flipout care a avut loc sâmbătă dimineața (22 octombrie) la European Poker Tour (EPT) London. În vârstă de 32 de ani, inginerul software și jucătorul amator de poker din România este și membru al comunității Lex Veldhuis de pe Twitch și a participat la Lex Live. „Pur și simplu ador pokerul pe Twitch,” a declarat. „Cred că are multe elemente care îl fac perfect pentru streaming. Este atât de dinamic, întreaga audiență ‘investește’ în deep runs, iar emoția atunci când urmează să se întâmple ceva spectaculos este o nebunie.”

De asemenea, jucătorii români Robert Macsim și Stefan Ianuszewicz au obținut rezultate fabuloase în cadrul turneului EPT London.

Stefan Ianuszewicz a reușit să se claseze pe locul al 9-lea la turneul UKIPT High Roller și a câștigat un premiu în valoare de 23.050 GBP, în timp ce Robert Macsim a condus cele două mese finale ale turneului Platinum Pass Mystery Bounty de 3.000 GBP asigurându-și un premiu de 53.100 GBP.

VIITOARELE EVENIMENTE LIVE SPONSORIZATE DE POKERSTARS:
PokerStars aduce experiența sa unică de poker live jucătorilor de poker și fanilor din întreaga lume.

* 22-27 noiembrie, 2022: French Poker Series Aix-en-Provence
* 7-18 decembrie, 2022: European Poker Tour Prague
* 22 ianuarie – 3 februarie, 2023: PokerStars Caribbean Adventure care include campionatul PokerStars Players NL Hold’em Championship

 

Notă: Textul de mai sus reprezintă un comunicat de presă. Holdem România nu își asumă responsabilitatea pentru eventuale informații eronate

Sursă foto și text: Grayling

Poliția din Coreea de Sud confiscă 4,6 milioane de dolari în urma unui raid la un grup ilegal de jocuri de noroc online

Poliția din Coreea de Sud a pus la podea o rețea de jocuri de noroc de miliarde de dolari condusă din China, efectuând mai multe arestări și confiscând aproape 5 milioane de dolari în numerar în timpul unor raiduri efectuate în orașul coreean Incheon. Astfel, Incheon Metropolitan Police Agency a stopat operațiunile ilegale și a arestat 20 de persoane, alte 171 fiind cercetate fără detenție. Se crede că operațiunile ilicite conduse din China și-au mutat în mod regulat baza sud-coreeană pentru a evita detectarea. În tot acest timp, foloseau un server în China pentru a-și rula platformele de jocuri de noroc online.
Anchetatorii au spus că operațiunea valora 5,7 trilioane de woni (₩) sau aproximativ 3,9 miliarde de dolari americani, ea desfășurându-se din ianuarie 2014 până în iulie 2021, în urma raidurilor fiind confiscate 6,7 miliarde de woni (₩) sau aproximativ 4,6 milioane de dolari americani.
Întreaga regiune a Asiei de Sud-Est este în prezent pe prima pagină a ziarelor, existând multiple incidente legate de represiunea din China în privința jocurilor de noroc. Din câte se pare, China și Filipine sunt în conflict în privința afirmațiilor conform cărora autoritățile chineze și-ar fi plasat vecinii pe o listă neagră a turismului din cauza Philippine Offshore Gaming Operators (POGOs) (Operatorii de Jocuri Offshore din Filipine), care vizează gamblerii și lucrătorii chinezi.
Un alt incident s-a întâmplat în urmă cu 2 săptămâni când 700 de muncitori malaezieni erau ținuți ostatici într-un complex de cazinouri conduși de chinezi în nordului statului Laos.
De asemenea, în China însăși au existat peste 80.000 de arestări pentru jocuri de noroc transfrontaliere, iar 2200 de platforme ilegale de jocuri de noroc online au fost închise în cea mai recentă represiune.
Arestările și închiderile au fost rezultatul a 17.000 de cazuri separate investigate de Ministerul Securității Publice din China, care au dus, de asemenea, la închiderea a 1600 de platforme de plată ilegale.

Sursă foto: HighStakesDB

Irish Poker Open își unește forțele cu Pokerstars și Paddy Power pentru ediția din 2023

Irish Poker Open are un nou operator de poker online pentru ediția din 2023. Organizatorii festivalului au anunțat în această săptămână bifarea unui deal cu Pokerstars și Paddy Power pentru următoarea serie.
Ambele mărci fac parte din Flutter Entertainment și sunt noii sponsori oficiali ai seriei. Planurile necesită ca ambele mărci să promoveze evenimentul și să ofere sateliți online pe PokerStars și Paddy Power. De asemenea, va exista streaming cu evenimentele live, ca parte a parteneriatului.
”Suntem foarte mândri să anunțăm că PokerStars și Paddy Power sunt sponsori oficiali ai Irish Poker Open și așteptăm cu nerăbdare să aducem jucătorilor noștri un alt festival epic, în timp ce primim noi jucători de pe tot globul!”, au declarat într-un comunicat de presă Paul O’Reilly și JP McCann, CEOs ai festivalului Irish Poker Open. ”Avem planuri interesante pentru creșterea Irish Poker Open, cel mai longeviv festival de poker din Europa și credem că, având drept noi sponsori pe PokerStars și Paddy Power, acest lucru se aliniază perfect cu viziunea noastră pentru creșterea din următorii ani. Acest lucru nu poate fi decât un lucru grozav pentru jucători.”
Irish Poker Open este cel mai longegiv festival din afara Vegasului, având o istorie de 42 de ani. Festivalul va rula în perioada 3-10 aprilie 2023 în RDS Ballsbridge din Dublin, iar piesa centrală a acestuia va fi Main Event-ul cu €1.000.000 garantat.

Sursă foto: PokerScout

Alex Kulev se impune în cea mai recentă ediție Super MILLION$ și $538.138

Jucătorul de poker bulgar stabilit în Irlanda, Alex Kulev a reușit să se impună în cea mai recentă ediție a turneului de $10.300 buy-in Super MILLION$ desfășurat în Rețeaua GGPoker și un premiu de $538.138, depășindu-l la heads-up pe brazilianul Pedro Garagnani – $414.961. Turneul lovit de Kulev a avut parte la această ediție de mai multe intrări decât în mod obișnuit, 276 de jucători așezându-se la mese în tentativa de a lovi unul dintre cele mai dificile turnee de pe internet existente la această oră. Astfel, s-a conturat un fond de premiere în valoare de $2.760.000, cu payout-uri masive la masa finală și peste $500.000 pentru câștigător. În finală s-a intrat cu stackuri foarte echilibrate: Kulev, lider la fise, a avut 71 de blinduri, în vreme ce următorii clasați ca număr de jetoane au fost Pablo Silva – 68 de blinduri, Aram Oganyan – 50 de blinduri, Pedro Garagnani – 48 de blinduri, Ole Schemion – 40 de blinduri, Kenneth Edberg – 39 de blinduri, ”crush t0ads” – 37 de blinduri, Rodrigo Sirichuk – 21 de blinduri și Niko Soininen – 20 de blinduri.
Fără îndoială cel mai mare nume prezent la masa finală a fost neamțul Ole Schemion, jucător cu două titluri Super MILLION$ câștigate, din care unul a fost o ediție specială în care a obținut un câștig de $1.447.417.
Clasamentul final din această săptămână arată în felul următor:

1 Alex Kulev Irlanda $538.138
2 Pedro Garagnani Brazilia $414.961
3 Aram Oganyan Mexic $319.978
4 Pablo Silva Brazilia $246.737
5 Ole Schemion Austria $190.260
6 Rodrigo Sirichuk Brazilia $146.711
7 Niko Soininen Finlanda $113.129
8 ”crush t0ads” Thailanda $87.234
9 Kenneth Edberg Andorra $67.267

Notă: statele trecute în dreptul participanților nu sunt neapărat țările lor de origine. Jucătorii pot apărea sub culorile altor state dintr-un număr vast de motive

Sursă foto: PokerNews

Cunoscutul ‘Mattress Mack’ câștigă cea mai mare sumă din istoria pariurilor sportive: $75.000.000!

Ca parte a unei contre la o promoție ce a avut loc la magazinul său de mobilă din Houston, omul de afaceri Jim McIngvale, cunoscut sub nickname-ul “Mattress Mack” a câștigat $75.000.000 sâmbătă seara, după ce a mizat pe echipa de baseball Houston Astros la câștigarea Major League Baseball (MLB) ediția 2022. Mack a pariat 10 milioane de dolari la diverse case de pariuri pe victoria lui Astros în actualul sezon de MLB, când cotele erau încă foarte bune pe echipa profesionistă din MLB. Aproximativ 3 milioane de dolari au fost pariați la Caesars, care i-a plătit înapoi acum 30 de milioane de dolari. În momentul plasării pariului în primăvara acestui an, Houston avea atunci o cotă de 10 la câștigarea titlului.
Ken Fuchs, director de operațiuni pentru Caesars Digital, declară: ”Ce putem spune? Tocmai am scris cel mai mare cec din istoria pariurilor sportive către Mattress Mack în valoare de $30.000.000.”
Ceilalți bani pariați de Mack au fost puși la diverse alte case de pariuri sportive. Cele 75 de milioane de dolari reprezintă cea mai mare plată pentru pariuri sportive înregistrată public.
Promoția magazinului de mobilă a lui Mack a oferit să ramburseze oricărui client care a cheltuit cel puțin $3000 pe mobilă, dublul banilor înapoi, dacă Astros va câștiga în acest sezon World Series, a raportat ESPN. Nu este clar cât de mulți bani îi vor rămâne lui Mack în cele din urmă de pe urma câștigului pe Astros, întrucât o parte dintre aceștia se vor îndrepta către clienții care au cheltuit cel puțin $3000 la magazinul său de mobilă.

Sursă foto: Card Player

Un bilet jucat în California la jocul de loterie Powerball lovește jackpotul record de 2,04 miliarde de dolari!

Un bilet jucat în California la cunoscutul joc de loterie Powerball a lovit un jackpot record de 2,04 miliarde de dolari, toate numerele extrase regăsindu-se pe tichet. Astfel, numerele 10-33-41-47-56 și Powerball-ul 10 au fost bifate pe norocosul bilet jucat pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii, aducând un câștig record de peste 2 miliarde de dolari. Valoarea cash a tichetului este însă $997,6 milioane de dolari. Altfel spus, jucătorul are opțiunea de a primi premiul câștigat în trepte pe o perioadă de 29 de ani în 30 de rate anuale de câte 68 de milioane de dolari fiecare sau de a primi o sumă forfetară. Orice opțiune alege, sumele de mai sus sunt cele de dinaintea aplicării taxelor.
Școlile din California vor primi 156,3 milioane de dolari din jackpot-ul record, aceasta fiind cea mai mare contribuție la educație la o singură tragere în istoria loteriei.
Recordul precedent de jackpot a fost un jackpot Powerball de 1,586 miliarde de dolari, împărțit de câștigători din California, Florida și Tennessee.
Loteria Powerball este foarte populară în Statele Unite ale Americii, fiind disponibilă în 45 de state americane, District of Columbia, Puerto Rico și Insulele Virgine Americane. Un tichet de loterie costă doar $2, iar jucătorii trebuie să bifeze pe tichet 6 numere: 5 numere între 1 și 69 pentru bilele albe și un număr între 1 și 26 pentru Powerball-ul roșu. Jackpotul Powerball crește după fiecare tragere, până ce acesta este lovit.


Sursă foto: REUTERS/Hannah Beier / Reuters Photos) via Fox Business

Unibet Poker celebrează reînnoirea programului de turnee cu €100.000 premii în Leaderboard-uri

Unibet Poker a efectuat de curând cele mai mari modificări în programul său de turnee din ultimii ani, în urma feedback-ului primit din partea jucătorilor săi fideli și a hotărât să celebreze programul de turnee reînnoit cu premii în valoare de €100.000 în leaderboard-uri pentru săptămânile care vor urma. În loc să modifice programul existent, echipa de management Unibet Poker l-a reconstruit de la zero, mărind garanțiile, scăzând rake-ul și creând câteva evenimente noi interesante.
Astfel, garanțiile au crescut. Acum există turnee zilnice cu €4.000, €5.000, €6.000 sau €10.000, cu planuri de a crește aceste garanții dacă comunitatea Unibet Poker va sprijini turneele.
Există toate șansele ca aceste turnee noi să fie bine susținute, parțial pentru că Unibet Poker a scăzut rake-ul pentru toate MTT-urile sale și susține că acum are cele mai mici taxe de turneu în mediul online. De exemplu, toate turneele bounty au acum rake între 4,5% și 4,8%.
O altă schimbare binevenită se îndreaptă către bazinul de jucători recreaționali. Unibet Poker își propune ca toate competițiile zilnice să fie finalizate până la ora 1.00 am CET, ceea ce înseamnă că cei care rulează deep în aceste evenimente se pot bucura de o noapte de somn înainte de a merge la serviciu a doua zi.
De asemenea, există mai multe turnee bounty și mult mai puține turnee în care jucătorii pot face add-on. Într-o postare a comunității de poker Unibet, un reprezentant Unibet a explicat modul în care formatul de add-on îi dezavantajează pe jucătorii recreaționali, deoarece este mai puțin probabil ca aceștia să aibă bankroll-uri suficiente de mari care să sprijine cumpărare de add-on. Mai mult, formatul promovează ca jucătorii să se înregistreze cât mai târziu posibil, lucru care nu este bun pentru sănătatea turneului sau pentru ecologia site-ului de poker.
Lobby-ul de turnee de pe Unibet Poker a fost așadar reîmprospătat și acum este mai ușor de navigat datorită unui sistem prin care se folosesc culorile. Daily Majors sunt afișate clar cu culoarea roșie, de pildă.
Putem aminti turnee precum €7.500 Slobberknocker, un turneu PKO cu buy-in de €100, programat să înceapă o oră mai târziu decât €10.000 Title Fight, un alt turneu PKO cu buy-in de €50. Toate turneele Majors au buy-in-uri cuprinse între €5 și €100, în vreme ce turneul €20.000 Supernova continuă să se mențină drept evenimentul emblematic din program.

Oră (GMT) Turneu BUY-IN

4:05 p.m. €2.500 Ironman €10
5:05 p.m. €3.000 Stack €25
5:05 p.m. €1.500 Battle Royale €5
5:30 p.m. €1.000 Ice Age €10
6:05 p.m. €10.000 Title Fight €100
6:05 p.m. €1.500 Ten-Spot €10
6:30 p.m. €1.500 Omaha Wrap €25
7:05 p.m. €7.500 Slobberknocker €100
7:05 p.m. €5.000 Battleground €25
7:05 p.m. €1.500 Tower €5
8:05 p.m. €5.000 Fofty €50
8:05 p.m. €2.500 Cage €10
9:05 p.m. €4.000 Bullet €25
9:05 p.m. €1.250 Brawl €5
10:05 p.m. €1.500 Session Saver €10

Unibet Poker va oferi €100.000 în Leaderboard-uri. Astfel, până pe 1 ianuarie 2023, vor exista clasamente săptămânale cu premii în valoare de €10.000. Clasamentul Low este rezervat MTT-urilor cu buy-in-uri de €5 și €10, iar Clasamentul High este destinat turneelor cu buy-in-uri a căror intrare este situată între €25 și €100. De asemenea există un clasament overall în format winner-takes-all!
Așadar, cei €10.000 săptămânali sunt împărțiți: €6.000 pentru clasamentul high, €2.500 pentru clasamentul low și €1.500 pentru clasamentul overall winner-takes-all. Ceea ce acumulezi în clasamentele low și high, se adună împreună și contează pentru clasamentul overall!
Iată în continuare premiile clasamentelor high și low, cu mențiunea că 100 de puncte bonus echivalează cu 1 euro:

Sursă foto: Unibet via PokerNews

PlayGG anunță Omaholic Series, un festival de turnee Omaha cu garanții totale de $5.000.000

PlayGG a anunțat de curând festivalul de turnee Omaholic Series, o sărbătoare pokeristică în adevăratul sens al cuvântului pentru iubitorii jocului de Omaha. Astfel, festivalul va rula între 13 și 27 Noiembrie, având buy-in-uri care încep de la doar $5,40 și premii totale de câștigat în valoare de $5.000.000.
Capul de afiș al acestui festival este turneul $210 Omaholic MYSTERY BOUNTY Main Event, a cărui etapă finală se va disputa pe data de 27 Noiembrie și care are o sumă totală garantată de $500.000. Alte evenimente importante de la acest festival sunt: $5,40 Omaholic Mini Bounty MILLION$ cu etapa finală pe 19 noiembrie și $100.000 GTD, $54 Omaholic Bounty MILLION$ având etapa finală pe 20 noiembrie și $250.000 GTD sau $1.050 Omaholic Sunday Main HR, care va avea loc în fiecare duminică pe perioada festivalului în datele de 13, 20 și 27 noiembrie cu un garantat total de $75.000.
De asemenea, jucătorii vor putea aborda sateliți de calificare pentru a se califica în evenimentele la care doresc să participe.
Paul Burke, șeful PR de la GG declară: ”Sunt puse la bătaie milioane în premii cash pentru a fi câștigate, iar un Main Event Omaha Mystery Bounty este în centrul atenției. Această Serie Omaholic va fi specială”.
Dacă îți plac turneele de Omaha, atunci nu ai voie să ratezi această serie fantastică care rulează pe PlayGG în această lună. Mai multe detalii despre Omaholic Series poți afla accesând următorul link (click aici)

Sursă foto: PlayGG

Mâine se joacă Etapa Go din Flip & Go Millionaire pe PlayGG cu $1.000.000 garantat. Rulează încă etape Flip

Mâine, 11 noiembrie 2022 se va disputa Etapa Go din cadrul evenimentului Flip & Go Millionaire pe PlayGG, cel mai mare și mai bogat turneu Flip & Go de până acum. Formatul de turneu este simplu: jucătorii primesc în etapa Flip 3 cărți din care trebuie să arunce una, înainte ca board-ul să fie afișat și mâna să fie decisă. Fiecare masă se reduce astfel la un câștigător, care avansează în Etapa Go, având astfel garantat un premiu cash. Etapa Go se va desfășura ca un turneu standard la varianta No Limit Hold’em. Sarne Lightman, șeful global din cadrul GG, declara: ”Flip & Go Millionaire va permite jucătorilor să transforme cenți într-o parte dintr-un milion”.
Flight-urile Etapei Flip Rulează în fiecare oră având buy-in de $11, iar jucătorii pot aborda inclusiv sateliții de calificare pentru doar $0,11. Toți jucătorii care vor depăți etapa Flip, vor trece în Etapa Go, urmând să se dueleze mâine pentru premii totale de $1.000.000 garantat. Mai multe despre acest turneu (click aici)
Conform PlayGG, programul arată în felul următor:

Sursă foto: PlayGG

Florin Adrian Bilan termină pe 5 evenimentul cu brățară €550 No Limit Hold’em – Colossus de la WSOP Europe și €46.262. Victoria îi revine slovacului Lubos Laska

Jucătorul de poker român, Florin Adrian Bilan a reușit o performanță excelentă la festivalul WSOP Europe care rulează în aceste zile în King’s Resort din Rozvadov, Cehia și s-a clasat pe poziția a 5-a în turneul cu brățară €550 No Limit Hold’em – Colossus pentru suma de €46.262. Turneul a avut 6 flight-uri de start și un fond de premiere garantat de €1.000.000, însă cele 2054 de intrări la care s-au adăugat cele 928 de re-entry-uri, au făcut ca fondul final de premiere să ajungă la valoarea de €1.416.450, bani distribuiți către 360 de jucători.
Alți jucători români care au reușit să intre în bani în cadrul acestui turneu sunt: Victor Arnautu – loc 11 și €13.437, Sergiu Covrig – loc 19 și €6.948, Alexandru Budai – loc 29 și €5.655, Catalin Diac – loc 30 și €5.655, Laurențiu Dumitru – loc 70 și €2.249, Narcis-Gabriel Nedelcu – loc 101 și €1.411, Silviu Baltateanu – loc 111 și €1.411, Cristian-Marius Campan – loc 140 și €1.411, Eremia Niculae – loc 142 și €1.411, Denis Poteras – loc 150 și €1.226, Marian Dumitrache – loc 166 și €1.226, Ion Tabacaru – loc 174 și €1.226, Robert Burlacu – loc 184 și €1.226 și lista poate continua.
Pentru Florin Adrian Bilan, acesta este cel mai mare scor reușit de el într-un turneu de poker live. Felicitări!

1. Lubos Laska (Slovacia) €170.568
2. Nino Junior Pansier (Țările de Jos) €105.241
3. De Han Kim (Germania) €79.495
4. Demetrio Caminita (Italia) €60.442
5. Florin Adrian Bilan (România) €46.262
6. Patrik Zidek (Cehia) €35.644
7. Andras Balogh (Ungaria) €27.647
8. Ismet Oral (Germania) €21.590
9. Jason Dewayne Wheeler (SUA) €16.975

Sursă foto: King’s Resort

Primeste cele mai bune bonusuri, turnee freeroll si stiri de poker direct pe email!

Primeste cele mai bune bonusuri, turnee freeroll si stiri de poker direct pe email!