Poliția din Detroit îl suspectează pe jucătorul profesionist de poker, Craig Bergeron că a împușcat și ucis un bărbat în vârstă de 37 de ani, mai exact pe Tommy „Mike” Ireland în estul orașului și apoi a fugit de la locul faptei într-un SUV alb. Presupusul criminal, în vârstă de 34 de ani, a fost prins și arestat. El se află acum încarcerat în închisoarea Wayne County și va fi acuzat de crimă de gradul întâi. Crima s-ar fi petrecut pe data de 23 decembrie, iar Craig ar fi fost prins și reținut chiar în Ajunul Crăciunului.
Ashley Ireland, sora victimei, a declarat reporterilor că familia nu îl cunoaște pe Bergeron. Presupusul ucigaș ar fi agresat o altă persoană înainte de a fi arestat. Anchetatorii nu au reușit încă să stabilească ce anume s-ar fi putut întâmpla între Bergeron și Ireland încât să se ajungă la crimă și nici ce făcea Bergeron în partea de est a orașului Detroit, care se află la aproape 80 de kilometri de reședința lui din Saline, Michigan.
Născut în Michigan, Craig Bergeron este un jucător de poker hibrid, care s-a bucurat de succes atât la mesele de poker live, cât și la cele online. Cu toate că în ultimii 5 ani nu prea a mai fost văzut în circuitul de turnee, Bergeron are peste $1.330.000 încasați pe scena live, incluzând o victorie în anul 2011 în cadrul World Series of Poker Circuit (WSOPC) într-un eveniment de $560 buy-in. Cel mai bun rezultat al carierei sale rămâne locul 4 ocupat în Main Event-ul EPT Deauville în anul 2010 și un premiu de €221.000.
Câștigătorul inelului WSOP Circuit este cunoscut și ca un jucător de poker online de top în perioada de boom a pokerului. A jucat sub pseudonimul „hu4rollz” în perioada de dinainte de Black Friday și a apărut chiar într-un articol din Business Insider în 15 aprilie 2011.
Sursă foto: PokerNews
Jucătorul român de poker, Alexandru Gicovanu a terminat în forță anul 2024 cu o victorie în turneul de €600+100+400 buy-in EPO Mystery Bounty din cadrul European Poker Open, Rozvadov, Cehia și un premiu excelent de €115.350, incluzând aici un tichet pentru WSOPE Main Event. Este al 3-lea cel mai mare premiu câștigat de Alexandru Gicovanu în turneele de poker live la care a participat până acum, după locul 2 ocupat în anul 2017 în cadrul competiției €1.100 No Limit Hold’em – PokerStars National Championship de la Barcelona și €372.349, respectiv același loc 2 pe care a terminat în anul 2021, la Rozvadov, în Mini Main Event-ul de €1.200 + 150 buy-in din cadrul World Series of Poker Europe și un câștig de €164.961. Jucătorul român a mai obținut un premiu similar cu cel câștigat acum câteva zile șl în noiembrie 2023, când victoria din turneul €600 + 60 Swiss Poker Open din aceeași locație Rozvadov era răsplătită cu €111.350.