Daniel Negreanu lovește două turnee din PokerGO Tour în luna martie

Jucătorul canadian de origine română, Daniel Negreanu, unul dintre cei mai titrați jucători din istoria pokerului, a reușit să câștige în această lună două turnee din cadrul PokerGO Tour, ducând numărul turneelor câștigate de-a lungul timpului în cadrul acestui tur la 11. Prima dintre cele două victorii a venit în evenimentul 6 – $15.000 + 200 Dealer’s Choice din cadrul 2025 PGT Mixed Games, canadianul depășind un field de 65 de jucători pentru un premiu de $292.500. S-au premiat 10 poziții, celelalte două trepte ale podiumului fiind completate de americanul Nick Schulman – $190.125 și de brazilianul Yuri Martins Dzivielevski – $131.625.

1 Daniel Negreanu (Canada) $292.500
2 Nick Schulman (SUA) $190.125
3 Yuri Martins Dzivielevski (Brazilia) $131.625
4 Maxx Coleman (SUA) $97.500
5 Dylan Smith (SUA) $73.125
6 Philip Sternheimer (Anglia) $53.625
7 Ryan Miller (SUA) $39.000
8 David Rheem (SUA) $39.000
9 Walter Chambers (SUA) $29.250
10 John Racener (SUA) $29.250

Ulterior, în cadrul 2025 PGT PLO Series, Negreanu a reușit să doboare un alt turneu, este vorba despre evenimentul 3 – $5.000 + 100 Pot Limit Omaha și un premiu de $182.850. Au fost 159 de jucători înscriși, fiind premiate 23 de poziții.

1 Daniel Negreanu $182.850 (Canada)
2 James Chen $115.275 (SUA)
3 Dylan Weisman $79.500 (SUA)
4 Eric Blair $59.625 (SUA)
5 Xiaoxiao Song $47.700 (SUA)
6 Bryce Yockey $39.750 (SUA)

Acesta a fost cel de-al 49-lea turneu din carieră pe care Daniel Negreanu l-a câștigat. Vă reamintim că anul trecut, canadianul a reușit să câștige cea de a 7-a brățară la WSOP, după ce s-a impus în evenimentul 58 – $50.000 Mixed Games: Poker Players Championship – 7-Handed pentru $1.178.703.

Sursă foto: PokerGO via CardPlayer

Daniel Lowery câștigă 2 inele în luna martie și ajunge la un total de 18 inele WSOP Circuit

Jucătorul american de poker, Daniel Lowery, a reușit o performanță incredibilă în această lună, câștigând două inele WSOP Circuit, astfel că numărul total de inele cucerite de-a lungul timpului a ajuns la 18. Lowery a reușit cele mai recente două victorii în două turnee Senior de câte $250 buy-in fiecare, desfășurate în cadrul competiției WSOPC Oklahoma, Tulsa. Primul eveniment a avut parte de 448 de intrări, iar Lowery a dus turneul pentru $17.187 și inelul. Americanul a făcut dubla în decurs de o săptămână, lovind un turneu identic cu 399 de înscriși pentru o sumă $15.831, alături de mult râvnitul inel.
Cu cele două victorii, Lowery l-a egalat în clasamentul inelelor pe celebrul jucător american Maurice Hawkins, ambii având acum câte 18, la unul singur distantă de liderul absolut, Ari Engel – 19 inele. În spatele acestora se poziționează Joshua Reichard – 16 inele, Michael Lavin – 15 inele, Valentin Vornicu și Michael Setera, ambii cu câte 13 inele. Dintre toți 7, Angel și Lavin sunt singurii care au și brățări WSOP, primul 4, iar cel de-al doilea una.

Sursă foto: WSOP via Card Player

Primeste cele mai bune bonusuri, turnee freeroll si stiri de poker direct pe email!

Primeste cele mai bune bonusuri, turnee freeroll si stiri de poker direct pe email!