
Main Event-ul festivalului PokerFest powered by PlayGG a continuat ieri la Hotel Sheraton București, capul de afiș al zilei fiind flight-ul de start 1B din Main Event-ul de 770 euro intrare și 300.000 euro garantat. La capătul zilei au mai rămas cu fise 21 de jucători, aceștia urmând să se alăture celor 18 jucători calificați din ziua de start 1A. Cel mai mare stack reușit ieri i-a aparținut lui Gusti Sas, campionul Eureka București din august 2022. El a reușit să totalizeze 1.190.000 fise, instalându-se pe primul loc la general după primele două zile de start. Cei care au ratat șansa de a se alătura Main Event-ului ieri și alaltăieri, o pot face și astăzi. De la ora 12:00 se va disputa flight-ul 1C, iar de la ora 18:00 ziua 1D Turbo, ambele având un buy-in similar de 770 euro. Exceptând cele două flight-uri, alte două evenimente mai sunt programate astăzi: de la 15:00 se va disputa un satelit pentru High Roller cu buy-in de 200 de euro, iar de la 20:00 va avea loc ziua 1 din acest turneu, a cărui intrare a fost setată de organizatori la valoarea de 1700 de euro.
Le dorim mult succes tuturor jucătorilor la acest festival și suntem curioși încă de pe acum cine va fi câștigătorul Main Event-ului PokerFest powered by PlayGG, nume pe care îl vom afla în cursul zilei de duminică!

Sursă foto: PlayGG, Pokerfest
Main Event-ul festivalului PokerFest powered by PlayGG continuă astăzi cu flight-ul 1B, zi programată să înceapă la ora 14:00. Ieri, în flight-ul 1A au fost prezenți 123 de jucători, mai departe trecând 18. Aceștia și-au asigurat intrarea în bani și se vor întoarce la mesele de joc sâmbătă pentru ziua a 2-a, urmând să se alăture altor jucători calificați din celelalte flight-uri care urmează să se dispute astăzi și mâine. Cele mai mari stackuri din concurs de până acum au fost reușite de Cosmin Cimpeanu – 845.000, Cosmin Nedelea – 724.000 și Andrei Wauters – 671.000, jucători care au luat o opțiune serioasă pentru un run deep în acest turneu.
Programul zilei de astăzi arată în felul următor:
–> De la ora 14:00 se dispută flight-ul 1B din Main Event-ul de 770 euro buy-in și 300.000 euro garantat
–> De la ora 18:00 se va disputa un nou satelit de calificare Win Your Seat pentru Main Event, având ca și până acum un buy-in de 90 de euro
–> De la 20:00 jucătorii sunt așteptați la mese pentru un satelit Win Your Seat pentru High Roller, ei putând transforma 200 de euro într-un bilet de 1700 de euro.
Festivalul, care se dispută în incinta Hotelului Sheraton București, se va încheia duminică, atunci când vom afla și numele marelui câștigător din Main Event-ul PokerFest powered by PlayGG.
Sursă foto: PlayGG, Pokerfest