Infometati-va

[obs]

Cine vrea sa traiasca mult, trebuie sa sufere de foame.

Cica s-a descoperit gena foamei, ea este responsabila cu mobilizarea fiecarei celule din organism in caz de foame. Celulele primesc comanda sa reziste si isi intaresc rezistenta si imunitatea.
Longevivii n-au fost niste gurmanzi (amintiti-va ca toti cei care traiesc mult pun asta pe seama regimului alimentar frust, a faptului ca niciodata nu se ridica satui de la masa) si in general regimurile alimentare considerate sanatoase nu contin principii foarte nutritive.

[DebbieDowner]

Iulian...sorici ?

[Donatello]

irelevant... depinde de activitate... iar si activitatea fizica si cea psihica, care sunt strans corelate, se modeleaza in timp dupa aportul de hrana, la fel si apetitul care apare cand este nevoie de aport de hrana. deci foamea nu e ceva care se manifesta periodic, dupa considerente temporale sau aleatorii. iar tot mecanismul asta se regleaza 'din mers'. deci daca vrei sa faci mai multe, evident trebuie sa mananci mai mult.. daca vrei sa stai toata ziua pe scaun e evident ca n-ai de ce sa mananci sau sa bei asa multe. intr-adevar organismul uman, la fel ca si al animalelor, nu este conceput sa-si gaseasca hrana la orice ora din zi si din noapte si de aceea 'posturi' periodice sunt binevenite insa e o tampenie sa stai nemancat pana in punctul cand ajungi sa slabesti si sa ai eventual probleme de somn sau de alta natura, ca sa nu mai vb ca e o idiotenie sa slabesti prin infometare in loc sa-ti schimbi meniul cu unul mai natural si sa faci putina miscare.. era un filmulet pe youtube cu un baiat schizofrenic a carui mama povesteste ca ajunsese sa fie obsedat de greutatea pe care o luase in cateva luni si a inceput sa stea nemancat iar la cateva saptamani a inceput sa aibe comportamente bizare.. la fel si John Nash (A Beautiful Mind), s-a inchis in camera lui 2 saptamani incercand sa demonstreze conjuctura lui Goldbach daca-mi aduc bine aminte, timp in care nu prea mai venea la masa si doar ii aducea sotia cate un ceai si un sandwich sau ceva de genul. oricat de criza ar fi nu e de joaca cu asa ceva

[obs]

Iulian...sorici ?

Mda, soriciul... si altele... Dar aplic tehnica "Somalia shopping". Cand ma duc la magazin, cumpar foarte-foarte din scurt. Acasa, cand da foamea in mine si n-am nimic, scurg si eu de prin borcane. Intr-o zi am baut si putin otet, de foame. Altadata mi-am facut "salata" din singura chestie pe care o aveam in casa: morcovi. Sau mi-am facut "cartofi pai" dintr-o telina (mare descoperire, v-o recomand).

... la fel si apetitul care apare cand este nevoie de aport de hrana... deci foamea nu e ceva care se manifesta periodic, dupa considerente temporale sau aleatorii.

Draga Cornel Dinu, nimeni nu mananca dupa nevoie. Sa-ti arat motanul meu care urla dupa haleala cu burta plina? De "bulimie de stress" ai auzit? Mancam mult mai mult decat avem nevoie cu adevarat. Nu crezi, intreaba un caine care mananca rahat de om, in care persista peste 50% din energia calorica a alimentelor degustate la cina romantica.

[iuhas]

.......... Intr-o zi am baut si putin otet, de foame....

Gigele, esti bine draga ?

[scorpyon]

lol sick

[DebbieDowner]

Deci,frate...imi aduc aminte de o discutie cu Iulian pe mess...imi povestea ca de cateva zile e pe sorici si ca il doare ficatul, si in stilul lui caracteristic zice la un moment dat :
"fata...de ieri am zis gata...nu mai mananc sorici ca ma ia ambulanta...azi noapte ma duc la frigider, si din tot ce era acolo ce crezi ca imi sare la gat ? O bucata de sorici. Am mancat-o pe nerasuflate"

Dupa discutia asta am crezut ca plesnesc de pofta...dar ia soriciul de unde nu-i...2 zile am umblat prin magazinele alimentare din zona unde locuiam, intreband de sorici...Nimic, frate ! Si-acu imi lasa gura apa cand imi aduc aminte.

Apropo de bulimia de stress...de cand am renuntat la tigari am porniri dintre cele mai ciudate...de ex seara cand incep o sesiune de poker primul gand e sa duc ceva la gura...si daca nu mai fumez uneori ma lupt cu mine sa nu dau iama in frigider. Nu-s grasa, dar mi-e tare teama ca o sa ajung asa daca nu reusesc sa gasesc un remediu pt mancatul de plictiseala.

[sever]

[ame=http://www.youtube.com/watch?v=rIcIW6uDyeY]YouTube - black cat white cat ending[/ame]

[obs]

Fewer calories equals a longer life -- At least in monkeys - CNN.com

[Al Locust]

ca mi-am amintit

pasaj din Biografia foamei de Amelie Nothomb

(nu ca ar avea foarte mare legatura; dar mi s-a parut interesant)

M-am trezit lîngă cei trei indivizi la o masă festivă. Toţi ceilalţi comeseni înfulecau de zor, adică păreau să aibă un apetit sănătos şi, prin urmare, băgau pe sub nas într-un ritm susţinut.
Cei trei ţipi, însă, abia se atingeau de ce aveau în farfurie - dar nu în stilul asceţilor, ci al unor oameni care tocmai se ridicaseră de la masă. Cineva i-a întrebat dacă nu le place mîncarea ce le fusese servită: unul dintre ei i-a răspuns însă că totul e foarte gustos.
Atunci, de ce nu mîncaţi ?
Pentru că nu ne e foame. Nu minţea, era evident.
Celorlalţi răspunsul li se păruse suficient. Eu am mers totuşi cu investigaţiile mai departe.
— De ce nu vă e foame ? i-am întrebat.
Cei trei ţipi din Vanuatu ar fi putut, pe
bună dreptate, să se simtă jigniţi că trebuie să se justifice pentru un asemenea lucru. N-a fost însă cazul. Cel ce părea a fi purtătorul lor de cuvînt trebuie să fi considerat întrebarea mea drept rezonabilă: încet, ca unul care are burta prea plină şi care nu e obişnuit cu efortul, îmi zise :
— în Vanuatu, găseşti mîncare peste tot.
N-am fost niciodată nevoiţi s-o producem.
întinzi mîinile şi într-una îţi cade o nucă de cocos, iar în cealaltă, un ciorchine de banane. Intri în mare ca să te răcoreşti şi aduni fără să vrei cîteva scoici de soi, arici de mare, crabi şi peşti cu carnea din cea mai fină. Te plimbi puţin prin pădure, dar acolo sînt exagerat de multe păsări: nu ai încotro şi, ca să le faci un bine, le iei din cuiburi surplusul de ouă sau, uneori, mai suceşti gîtul cîtorva dintre acele zburătoare care nici măcar nu încearcă să scape. Femelele de facocer au prea mult lapte, pentru că şi ele sînt supraalimentate, aşa că le vezi cum te imploră să le mulgi: încep să scoată nişte guiţături ascuţite şi nu se opresc pînă nu dai curs rugăminţii lor.
Individul a amuţit. După un moment de tăcere, a adăugat:
— E îngrozitor.
Apoi, consternat de propria-i poveste, a conchis:
— Aşa a fost dintotdeauna în Vanuatu.
Cei trei bărbaţi au schimbat nişte priviri
întunecate, pătrunşi de acel apăsător şi incomunicabil secret al belşugului perpetuu, după care s-au scufundat într-o muţenie grea, al cărei înţeles părea să fie: „Nici nu vă imaginaţi cum e..."

Absenţa foamei este o dramă asupra căreia nimeni nu s-a aplecat.
La fel ca în cazul acelor maladii orfane cărora cercetarea nu le acordă nici o atenţie, nonfoamea nu riscă să trezească vreun interes : în afară de populaţia din Vanuatu, nimeni nu suferă de aşa ceva.
Supraalimentaţia noastră occidentală este cu totul altceva. E de ajuns să ieşi pe stradă, ca să vezi oameni murind de foame. Iar pentru a ne cîştiga traiul, trebuie să muncim. La noi, apetitul este cit se poate de vioi.
în Vanuatu nu există apetit. Acolo, oamenii mănîncă din complezenţă, pentru ca natura, singura stăpînă a acelui tărîm, să nu se simtă prea ofensată. Ea se ocupă de toate: peştele este fript pe o piatră încinsă de soare, şi cu asta basta. Şi, bineînţeles, este delicios, fără nici cel mai mic efort. „Nu-i cinstit", îţi vine să te vaieţi.
De ce să mai inventezi deserturi, din moment ce pădurea oferă fructe atît de bune, atît de subtile, încît, în comparaţie cu ele, dulciurile noastre sînt nişte chestii infecte şi grosolane ? De ce să mai creezi cine ştie ce sosuri, din moment ce sucul scoicilor amestecat cu laptele de cocos are o asemenea savoare, încît coboară zemurile bucătăriei noastre la nivelul unor maioneze greţoase? Nu e nevoie de nici o măiestrie pentru a desface un arici de mare pe care doar te-ai aplecat să-1 iei şi pentru a te regala cu demenţiala sa carne crudă. Iar asta e culmea gastronomiei. Cîteva goyave1 tot se vor fi macerat în scobitura în care vor fi căzut, aşa că ai şi ce să tragi la măsea. E foarte simplu.
M-am uitat un pic mai atentă la cei trei locuitori ai acestei cămări înţesate care este Vanuatu : erau amabili, curtenitori, blajini. Nu lăsau să transpară nici cel mai mic simptom de agresivitate: simţeai că ai de-a face cu nişte oameni profund paşnici. în schimb, îţi dădeau senzaţia că sînt un pic lehamisiţi: de parcă nimic nu i-ar fi interesat. Viaţa lor era o perpetuă hoinăreală. îi lipsea o ţintă anume.

Opusul lui Vanuatu nu este greu de localizat: el e pretutindeni în rest. Toate celelalte popoare au în comun faptul de a fi cunoscut foametea măcar o dată în decursul istoriei lor. Lipsurile îi apropie pe oameni. Ai despre ce povesti.
Campioana burţii goale este China. Trecutul său e o succesiune neîntreruptă de catastrofe alimentare, cu morţi în devălmăşie. Prima întrebare pe care un chinez i-o pune unui alt chinez este întotdeauna: „Ai mîncat ?"
Chinezii au trebuit să se deprindă a mînca lucruri de nemîncat, de unde un inegalabil rafinament în arta culinară.
Există oare o civilizaţie mai strălucitoare, mai ingenioasă? Chinezii au inventat tot, au gîndit tot, au înţeles şi au îndrăznit totul. A studia China înseamnă a studia inteligenţa.
Da, numai că au trişat. Erau dopaţi: le era foame.
Nu vreau să stabilesc aici o ierarhie între popoare. Dimpotrivă. Vreau să arăt că foamea constituie identitatea lor cea mai înaltă. Să declar, pentru ţările care ne tot pisează cu aşa-zisul caracter unic al populaţiei lor, că orice naţiune este o ecuaţie ce se articulează în jurul foamei.
Paradox: dacă Noile Hebride nu le-au trezit cu adevărat poftele cuceritorilor externi, asta e pentru că arhipelagul cu pricina nu ducea lipsă de nimic.
Pare ciudat, întrucît Istoria a demonstrat în nenumărate rînduri că ţările cele mai colonizate erau cele mai bogate, cele mai fertile etc. Da, însă trebuie reţinut că Vanuatu nu e o ţară bogată: bogăţia este produsul unei anumite munci, iar munca reprezintă o noţiune inexistentă în Vanuatu. Cît despre fertilitate, ea presupune că oamenii au cultivat pămîntul - or, în Noile Hebride, niciodată nu s-a plantat ceva.
Prin urmare, ceea ce-i atrage pe prădătorii de pămînturi nu este, la drept vorbind, un tărîm al abundenţei, ci munca pe care oamenii au investit-o acolo, adică rezultatul foamei.
Fiinţele umane au în comun cu celelalte specii faptul de a căuta ceea ce le seamănă:
acolo unde un om vede lucrarea foamei, îşi aude parcă limba maternă şi se simte pe teren cunoscut.
îmi imaginez sosirea năvălitorilor în Noile Hebride; nu numai că nu li s-a opus nici o rezistenţă, dar însăşi atitudinea localnicilor trebuie să fi fost ceva de genul: „Aţi picat la tanc. Ajutaţi-ne să terminăm acest festin, că nu mai putem".
Restul l-au făcut moravurile oamenilor: ceea ce nu este apărat nu merită osteneala, n-o să facem o pasiune pentru aceste insule în care o populaţie total satisfăcută şi deloc dispusă să lupte nu a construit nimic.
Bietele Noile Hebride! Probabil că te scoate din sărite să te vezi judecat atît de nedrept. Şi cît de jignitor trebuie să fi fost să te trezeşti colonizat de nişte oameni ce păreau că nu-şi doresc deloc să rămînă acolo!

[obs]

Ultimate anti-health plan. [VIDEO]