Am gasit un text savuros despre o mana live de stud hi / lo.O voi expune aici fara nici un comentariu. Autorul este Irvin D. Yalom.

Cel care impartea cartile trebuia sa aleaga stilul de joc, iar Len a propus sapte-carti-mare-mica: primele doua carti cu fata in jos, patru cu fata in sus si ultima cu fata in jos. Potul se impartea intre cei doi castigatori, cea mai mare si cea mai mica mana.

Shelly si-a ridicat cele doua carti, una peste cealalta. Asul de caro! Nu-I rau. Incet-incet, a filat si a doua carte, pana a vazut ce e. Doi de caro. Asul si doi de caro! Doua carti perfecte, care nu sunt vazute si de ceilalti! Era oare posibil, dupa ce atata vreme ii picasera doar carti mizerabile? Le-a pus jos, dar n-a rezistat tentatiei, si peste cateva secunde s-a uitat inca o data la ele. Shelly n-a observat ca ceilalti jucatori ii observau miscarile – acea a doua privire adoratoare era unul dintre indiciile care il dadeau de gol, un mic gest neglijent caracteristic lui, care ii trada cartile din mana.

Urmatoarele doua carti au fost la fel de bune: un cinci si un patru de caro. Doamne sfinte! O mana de un million de dolari. Selly aproape ca izbucnit intr-un cantec de “Tralala-tralali, tralala-tralali, mama mia, ce frumoasa zi!” Unu, doi, patru si cinci de caro – o mana sa innebunesti, nu altceva! In sfarsit I se schimbase norocul. Stiuse ca o sa i se intample asa ceva daca rezista destul de mult. Si Dumnezeu stie ca rezistase o gramada de vreme.

Inca trei carti, si pentru culuoare la as avea nevoie doar de inca un caro sau pentru chinta roiala, de un trei de caro – asta o sa-i dea jumatatea superioara din pot. Orice carte mica – un trei, un sase sau chiar un sapte – o sa-i dea jumatatea inferioara a potului. Daca primea si un caro si o carte mica, atunci ar fi castigat si jumatatea superioara si cea inferioara – tot potul. Mana l-ar mai intrema putin, dar nu de tot. Pierduse paisprezece mii de dolari.

De obicei, in rarele ocazii cand avea o mana decenta, majoritatea tipilor se aruncau devreme. Ghinion! Sau nu? Il dadeau de gol “semnele” lui – jucatorii se aruncau la gramada cand ii observau surescitarea, evaluarea tacuta a potului, faptul ca isi ferea cartile cu mai mare grija, ca licita mai prompt ca de obicei, ca nu se uita la cel care miza impotriva lui pentru a-l incuraja sa mizeze mai multi bani, incercarile lui patetice de a pretinde ca cerceteaza o mana mare, cand el de fapt miza pe o mana mica.

Dar nimeni nu se arunca acum! Toti pareau fascinati de mana lor (asta nu era un lucru neobisnuit pentru ultima mana – baietilor le placea sa joace atat de tare, incat de regula voiau sa se aleaga cu cat mai mult din ultimul joc). O sa fie un pot super!

Pentru a construl un pot cat mai mare, Shelly s-a apucat sa mizeze pe a treia carte. Pe a patra carte a mizat o suta (limita de miza era doua zeci si cinci de dolari la primul tur de masa, o suta la urmatoarele tururi si doua sute la ultimele doua) si a fost uluit cand Len a plusat. Len nu parea sa aiba mare lucru, daca te luai dupa cartile de pe masa: doua de pica, un doi si un popa. Len putea sa aiba maximum o culoare de pica la popa (asul de pica era in fata lui Harry).

Continua sa plusezi, Len, se ruga Selly. Te rog, continua sa plusezi. Sa-ti dea Dumnezeu o culoare la popa! O sa se lipeasca de fundul culorii mele de caro la as ca un copil de tita mamei.A plusat si el, si toti jucatorii au mers. Toti sapte – uimitor! Inima lui Shelly batea mai repede. Avea sa castige o adevarata avere. Doamne, ce bine e sa traiesti! Doamne cat de mult ii placea sa joace poker!

A cincea carte a lui Shelly a fost o dezamagire, un valet inutil de cupa. Totusi, mai avea doua carti de primit. Venise vremea sa-si evalueze mana. A aruncat o privire in jurul mesei si a incercat sa-si calculeze sansele. Patru carouri in mana lui si inca trei pe masa. Asta insemna sapte carouri din treisprezece. Sase carouri ramase. Mari sanse sa obtina culoarea. Si mai era si cea mai mica mana. Foarte putine carti pe masa – multe, foarte multe inca in pachet, iar el mai trebuia sa primeasca doua carti.

Capul lui Shelly vajaia – prea complicat sa-si calculeze sansele cu exactitate, dar erau fabuloase. Lucrurile mergeau in favoarea lui. La naiba cu calculul probabilitatilor, o sa mizeze totul pa mana asta, indiferent ce se va intampla. Cu sapte jucatori ramasi in joc, o sa ia inapoi trei dolari si jumatate pentru fiecare dolar investit. Si avea mari sanse sa castige intregul pot – un profit de sapte suta la suta.

Urmatoarea carte a fost asul de cupa. Shelly a tresarit. Nu-i prea folosea la nimic o pereche de asi. A inceput sa se ingrijoreze. Totul depindea de ultima carte. Si totusi, doar un singur caro si doua carti mici aparusera la ultima impartire. Sansele lui inca erau fabuloase. A mizat maximum: doua sute. Len si Bill au plusat amandoi. Exista o limita, nu puteai sa plusezi dacat de trei ori, iar Shelly a platit si el pentru a treia oara. Sase jucatori au platit sec. Shelly a studiat cartile de pe masa. Nu se putea deduce mare lucru din ele. Doar doua perechi mici. Pe ce dracu’ mizau cu totii? Oare aveau sa apara niscaiva mici surprise nasoale? Shelly tot incerca sa numere pe furis potul. Urias! Probabil mai mult de sapte mii si mai era o runda de mizat.

A saptea carte si ultima se impartea cu fata in jos. Shelly si-a ridicat cele trei carti, le-a amestecat bine si apoi le-a filat in mana. Il vazuse de mii de ori pe tatal sau facand asta. Un as de trefla! Rahat! Cea mai nasoala carte pe care ar fi putut-o obtine. Sa inceapa cu patru carouri si sa termine cu trei asi. Erau inutili – chiar mai rau de cat atat, pentru ca probabil nu putea sa castige, dar erau prea buni ca sa renunte. Mana asta era un bluestem, in ***** ma-sii! Era prins in capcana, trebuia sa ramana in joc! A examinat situatia. Len, Arnie si Willy au mizat, au plusat, au plusat din nou si apoi au ridicat din nou miza. Ted si Harry au renuntat. Opt sute de dolari pentru el. Oare sa-i plateasca? Cinci jucatori ramasi in joc. Nici o sansa sa castige. De neinchipuit ca nici unul dintre ei nu avea o mana mai mare de cat cei trei asi ai lui.

Si totusi… si totusi… nu se vedea nici o mana mare. Poate, totusi, se gandea Shelly, toti ceilalti jucatori mergeau la mana mica! Len avea in fata o pereche de trei. Poate ca incearca sa mearga cu doua perechi sau trei carti de trei. Era faimos pentru asta. Nu! Trezeste-te din visare! Economiseste opt sute. N-ai nici o sansa sa castigi cu trei asi, sigur exista vreo culoare sau chinta ascunsa. Mai mult ca sigur. Pe ce mama dracu’ or miza astia? Cat de mare era potul? Cel putin douasprezece mii, poate mai mult.

Sa se retraga acum, iar dupa aceea sa afle ca ar fi castigat cu cei trei asi ai lui, Isuse, nu si-ar fi iertat niciodata o asemenea lipsa de curaj. Nu si-ar mai fi revenit niciodata. Fir-ar-a dracu’! Fir-ar-a dracu’! N-avea de ales in mortii ma-sii. Contribuise cu prea multi bani la potul asta ca sa mai poata da inapoi. Shelly a scos si el opt sute.

Deznodamantul a fost rapid si bland. Len a intors o culoare la popa, si cei trei asi ai lui Shelly si-au pierdut orice valoare. Si nici macar culoarea lui Len n-a castigat: Arnie avea un full complet neasteptat – asta inseamna ca il trasese la ultima carte. Rahat! Shelly si-a dat seama ca , si daca i-ar fi venit culoarea de caro, tot ar fi pierdut.. Si chiar daca ar fi primit un trei sau un sase, tot ar fi pierdut si la mana mica – Bill a intors o mana mica perfecta: cinci, patru, trei, doi, as. Pret de o clipa, lui Shelly i-a venit sa planga, dar in loc de asta a afisat un zambet larg si a spus:

- Nimeni nu poate spune ca toata distractia asta n-a meritat doua mii de dolari!