Mesaj de 23 August:
Postat în original de borfan2002
Vezi post
Mama coilului a postat sub o poza cu Ayan un text care pe mine personal m-a emotionat profund. Am intrebat-o daca textul ii apartine si raspunul a fost da . Puteti vedea mai mulpe pe pagina ei de FB,numele ei este Hemen Andreeea, eu voi da un copy/paste pentru cei care sunt interesati.
Dacă am trăit numărând de câte ori am respirat, am trăit degeaba… Dar dacă am adunat o seamă de momente în care ni s-a tăiat respiraţia, am trăit cu adevărat… ( a zis-o cineva mai destept ca mine)
– Când copilul meu se trezeşte dimineaţa, prima dată râde. Când eu mă trezesc dimineaţa, prima dată mă uit strâmb la ceasul deşteptător…
– El se joacă la masă, eu înfulec din mers…
– El e fericit că-l aşteaptă aceleaşi jucării, eu sunt stresată că ma asteapta aceleasi activitati...
– El adoarme la prânz, mie doar mi se face somn…
– El poate repeta un cuvânt de zeci de ori din plăcerea de a-l pronunţa, eu am ticuri verbale…
– El se bucură când latră câinele, eu îi zic câinelui să tacă…
– El rupe florile ca să mi le dea mie, eu le sădesc ca să aibă ce rupe…
– Eu îi arăt orizontul, dar pe el îl fascinează buburuza…
– Eu îi explic totul în zeci de cuvinte şi înţelege pe jumătate, iar eu înţeleg totul dintr-un singur cuvânt de-al lui sau dintr-un gest…
– Eu vorbesc cu tot felul de oameni din obligaţie, iar el e fericit că-l ascultă un ursuleţ de pluş…
– Zâmbeşte unor oameni şi e suspicios faţă de alţii… Încep să învăţ de la el, căci are mereu dreptate…
– Câtă vreme copilul e prin preajmă, toţi suntem buni, haioşi, civilizaţi, înţelepţi, delicaţi, zâmbitori, chiar dacă ne mai şi prefacem… Ceea ce înseamnă că şi copilul ne educă, de fapt…
– Eu îi spun o poveste şi el adoarme fericit… Mie mi se întâmplă să aud poveşti din cauza cărora nu mai pot să dorm…
– Mulţi dintre anii lui următori sunt previzibili, pe când ziua mea de mâine e mereu schimbătoare…
– Până ajunge lacrima lui la colţul gurii, reuşesc deja să-l fac să zâmbească. Nici cu mine, nici cu vreun alt om mare n-am reuşit asta…
– Atât timp cât după fiecare căzătură se ridică şi o ia de la capăt, îmi spun că şi asta e o informaţie genetică pe care i-am transmis-o inspirat…
– E fascinat de televizor, telecomandă, computer, telefon mobil şi încă nu ştiu cum să-l fac să priceapă că oamenii mari aproape numai cu astea se joacă, în loc să trăiască…
– A învăţat care e stânga şi care-i dreapta, dar tot eu trebuie să-l învăţ drumul înainte…
– Abia aştept să mă întrebe de ce nu cade soarele de pe cer…
– Vreau să fiu o mamă bună
– Înainte judecam oamenii mari în funcţie de comportamentul copiilor lor. Acum judec doar mamele…
– Mă întreb mereu cu ce-mi umpleam timpul înainte să mă joc atât cu fiul meu şi ce era în capul meu când contau lucrurile şi persoanele de care nu-mi mai amintesc?!…
– Încerc să-l învăţ diferenţa dintre realitate şi imaginaţie.
– Am observat că cea mai mare eficienţă o am când copilul doarme, la prânz sau noaptea. Atunci pot să scriu gânduri ca acestea, pentru că doar atunci am timp să realizez ce minune mi se întâmplă. Când el doarme, mă trezesc că… am revelaţii…
– Ce ciudat e ca o mamă să-şi înveţe fiul să spună cuvintele „iubire” sau „dor”, când el le ştie sensul… dintotdeauna – şi când îţi arată asta în fiecare clipă, mult mai convingător decât rostindu-le…
– Toată agitaţia din jurul unui copil, toată dezordinea pe care o face îţi pune viaţa în cea mai perfectă ordine…
– Cum faci din băiatul tău bărbatul care să iubească o femeie exact aşa cum ţi-ai dorit toată viaţa să fii iubită?
Ce fără rost pare tot ce-am scris dacă n-ai un copil… Sau poate te îndeamnă să ţi-l doreşti, ca să pricepi că, dăruind o viaţă, ţi-ai făcut ţie rost de una mai bogată, singura care va lăsa urme… Când ai un copil, eşti deja nemuritor, cred…
Dacă am trăit numărând de câte ori am respirat, am trăit degeaba… Dar dacă am adunat o seamă de momente în care ni s-a tăiat respiraţia, am trăit cu adevărat… ( a zis-o cineva mai destept ca mine)
– Când copilul meu se trezeşte dimineaţa, prima dată râde. Când eu mă trezesc dimineaţa, prima dată mă uit strâmb la ceasul deşteptător…
– El se joacă la masă, eu înfulec din mers…
– El e fericit că-l aşteaptă aceleaşi jucării, eu sunt stresată că ma asteapta aceleasi activitati...
– El adoarme la prânz, mie doar mi se face somn…
– El poate repeta un cuvânt de zeci de ori din plăcerea de a-l pronunţa, eu am ticuri verbale…
– El se bucură când latră câinele, eu îi zic câinelui să tacă…
– El rupe florile ca să mi le dea mie, eu le sădesc ca să aibă ce rupe…
– Eu îi arăt orizontul, dar pe el îl fascinează buburuza…
– Eu îi explic totul în zeci de cuvinte şi înţelege pe jumătate, iar eu înţeleg totul dintr-un singur cuvânt de-al lui sau dintr-un gest…
– Eu vorbesc cu tot felul de oameni din obligaţie, iar el e fericit că-l ascultă un ursuleţ de pluş…
– Zâmbeşte unor oameni şi e suspicios faţă de alţii… Încep să învăţ de la el, căci are mereu dreptate…
– Câtă vreme copilul e prin preajmă, toţi suntem buni, haioşi, civilizaţi, înţelepţi, delicaţi, zâmbitori, chiar dacă ne mai şi prefacem… Ceea ce înseamnă că şi copilul ne educă, de fapt…
– Eu îi spun o poveste şi el adoarme fericit… Mie mi se întâmplă să aud poveşti din cauza cărora nu mai pot să dorm…
– Mulţi dintre anii lui următori sunt previzibili, pe când ziua mea de mâine e mereu schimbătoare…
– Până ajunge lacrima lui la colţul gurii, reuşesc deja să-l fac să zâmbească. Nici cu mine, nici cu vreun alt om mare n-am reuşit asta…
– Atât timp cât după fiecare căzătură se ridică şi o ia de la capăt, îmi spun că şi asta e o informaţie genetică pe care i-am transmis-o inspirat…
– E fascinat de televizor, telecomandă, computer, telefon mobil şi încă nu ştiu cum să-l fac să priceapă că oamenii mari aproape numai cu astea se joacă, în loc să trăiască…
– A învăţat care e stânga şi care-i dreapta, dar tot eu trebuie să-l învăţ drumul înainte…
– Abia aştept să mă întrebe de ce nu cade soarele de pe cer…
– Vreau să fiu o mamă bună
– Înainte judecam oamenii mari în funcţie de comportamentul copiilor lor. Acum judec doar mamele…
– Mă întreb mereu cu ce-mi umpleam timpul înainte să mă joc atât cu fiul meu şi ce era în capul meu când contau lucrurile şi persoanele de care nu-mi mai amintesc?!…
– Încerc să-l învăţ diferenţa dintre realitate şi imaginaţie.
– Am observat că cea mai mare eficienţă o am când copilul doarme, la prânz sau noaptea. Atunci pot să scriu gânduri ca acestea, pentru că doar atunci am timp să realizez ce minune mi se întâmplă. Când el doarme, mă trezesc că… am revelaţii…
– Ce ciudat e ca o mamă să-şi înveţe fiul să spună cuvintele „iubire” sau „dor”, când el le ştie sensul… dintotdeauna – şi când îţi arată asta în fiecare clipă, mult mai convingător decât rostindu-le…
– Toată agitaţia din jurul unui copil, toată dezordinea pe care o face îţi pune viaţa în cea mai perfectă ordine…
– Cum faci din băiatul tău bărbatul care să iubească o femeie exact aşa cum ţi-ai dorit toată viaţa să fii iubită?
Ce fără rost pare tot ce-am scris dacă n-ai un copil… Sau poate te îndeamnă să ţi-l doreşti, ca să pricepi că, dăruind o viaţă, ţi-ai făcut ţie rost de una mai bogată, singura care va lăsa urme… Când ai un copil, eşti deja nemuritor, cred…
Comment