Salutare tuturor!
Deschid acest topic dupa 5 ani de tacere si acceptare a unei situatii care pe mine personal m-a impins rau pe marginea prapastiei. O sa incerc sa expun lucrurile cat mai pe scurt fara a pavoaza cu propriile sentimente un topic la care imi doresc raspunsuri cat mai echidistante.
Asadar, de 5 ani, la noi in casa se joaca poker for a living. Fireste ca eu, ca jucatoare, nu ma consider in nici un fel peste sotul si cumnatul meu, ei fiind cei care m-au dus pe un drum corect in poker. Nu am tinut niciodata prelegeri despre cum ar fi bine sa joace vreunul din ei si am incercat sa ma tin cat mai departe de felul cel putin ciudat in care intelegeau sa discute maini dupa o sesiune (eu de pe margine ma umpleam de tensiune negativa ascultandu-i pentru ca puteai sa juri ca in secunda 2 se iau la omor, atata patima puneau in dialog). Cu toate astea, cand downswingul ii bate la usa omului de langa mine, mie imi vine sa plec de acasa si sa ma ascund undeva. Fratilor, nu glumesc! Ma gandesc tot mai mult ca omul nu stie sa piarda, ca are impresia ca la nivelul la care a ajuns ar fi normal sa castige fiecare mana...serios, nu stiu cum sa mai pun problema, caci as vrea tare mult sa il inteleg, dar nu mai pot Absolut fiecare frustrare acumulata de el la mesele de joc trece prin mine ca o sabie de foc. Instantaneu devin vinovata si pentru viteza cu care bate vantul si pentru faptul ca cerul e negru noaptea in loc sa fie albastru.
Va rog mult, spuneti-mi daca ar trebui sa tac si sa merg mai departe Situatia asta ma intristeaza mai mult decat pot explica cuiva, pentru ca nu imi doresc sa pun la suflet niste lucruri pe care un om le spune la nervi, dar simt cum cedez putin cate putin in fiecare zi pentru ca nu am nici cea mai mica vina pentru ce i se intampla cand i se intampla. Pe forum sunt destui jucatori care traiesc din poker... toti faceti la fel? Vreau sa stiu daca asta e normalitatea si daca si alti jucatori buni ajung sa isi interfereze jobul cu viata personala...poate sunt eu prea demanding...
Multumesc pt raspunsuri!
Deschid acest topic dupa 5 ani de tacere si acceptare a unei situatii care pe mine personal m-a impins rau pe marginea prapastiei. O sa incerc sa expun lucrurile cat mai pe scurt fara a pavoaza cu propriile sentimente un topic la care imi doresc raspunsuri cat mai echidistante.
Asadar, de 5 ani, la noi in casa se joaca poker for a living. Fireste ca eu, ca jucatoare, nu ma consider in nici un fel peste sotul si cumnatul meu, ei fiind cei care m-au dus pe un drum corect in poker. Nu am tinut niciodata prelegeri despre cum ar fi bine sa joace vreunul din ei si am incercat sa ma tin cat mai departe de felul cel putin ciudat in care intelegeau sa discute maini dupa o sesiune (eu de pe margine ma umpleam de tensiune negativa ascultandu-i pentru ca puteai sa juri ca in secunda 2 se iau la omor, atata patima puneau in dialog). Cu toate astea, cand downswingul ii bate la usa omului de langa mine, mie imi vine sa plec de acasa si sa ma ascund undeva. Fratilor, nu glumesc! Ma gandesc tot mai mult ca omul nu stie sa piarda, ca are impresia ca la nivelul la care a ajuns ar fi normal sa castige fiecare mana...serios, nu stiu cum sa mai pun problema, caci as vrea tare mult sa il inteleg, dar nu mai pot Absolut fiecare frustrare acumulata de el la mesele de joc trece prin mine ca o sabie de foc. Instantaneu devin vinovata si pentru viteza cu care bate vantul si pentru faptul ca cerul e negru noaptea in loc sa fie albastru.
Va rog mult, spuneti-mi daca ar trebui sa tac si sa merg mai departe Situatia asta ma intristeaza mai mult decat pot explica cuiva, pentru ca nu imi doresc sa pun la suflet niste lucruri pe care un om le spune la nervi, dar simt cum cedez putin cate putin in fiecare zi pentru ca nu am nici cea mai mica vina pentru ce i se intampla cand i se intampla. Pe forum sunt destui jucatori care traiesc din poker... toti faceti la fel? Vreau sa stiu daca asta e normalitatea si daca si alti jucatori buni ajung sa isi interfereze jobul cu viata personala...poate sunt eu prea demanding...
Multumesc pt raspunsuri!
Comment