Wynn Resorts a recunoscut că a permis companiilor financiare fără licență să transfere bani către cazinoul său din Las Vegas și astfel acceptă să îi fie confiscate 130 de milioane de dolari, ca parte a unui acord încheiat cu autoritățile federale în această lună. Acordul permite companiei să evite o anchetă penală și impune Wynn să efectueze schimbări semnificative pentru a îndeplini cerințele de reglementare.
„Wynn Las Vegas a fost de acord să renunțe la 130 de milioane de dolari în fonduri implicate în tranzacțiile în cauză și să continue să aducă anumite îmbunătățiri programului său de conformitate”, a menționat compania într-un document depus la Securities and Exchange Commission. „DOJ a fost de acord că, sub rezerva îndeplinirii de către Wynn Las Vegas a obligațiilor care îi revin în temeiul NPA (acordul de neîncepere a urmăririi penale), nu va formula nicio acuzație penală împotriva Wynn Las Vegas cu privire la obiectul investigației sale, cu respectarea rezervelor standard de drepturi și a anumitor pretenții rezervate.”
Autoritățile federale au observat că aceste companii de tranzacții străine încercau să dribleze legislația americană. Cazinourile sunt obligate să raporteze tranzacțiile mari pentru a contribui la reducerea eforturilor de spălare a banilor. Procurorul federal Tara McGrath a declarat că aceasta a fost probabil cea mai mare confiscare efectuată vreodată la un cazino pe baza recunoașterii unor fapte penale.
Anchetatorii au declarat că Wynn a încheiat în mod regulat contracte cu agenți independenți terți care acționau ca entități de transmitere a banilor fără licență pentru a recruta jucători străini. Agenții transferau fondurile jucătorilor prin intermediul unor societăți, conturi bancare și alți operatori terți din America Latină și din alte părți, iar în cele din urmă într-un cont bancar controlat de Wynn. Fondurile erau apoi depuse în casieria cazinoului, angajații creditând ulterior contul fiecărui jucător în parte.
„Tranzacțiile subtile au permis jucătorilor străini de la WLV (Wynn Las Vegas) să se sustragă legilor străine și americane care reglementează transferul monetar și raportarea”, a precizat Procuratura SUA.
Wynn a întrerupt legăturile cu societățile despre care se crede că sunt responsabile pentru tranzacțiile discutabile, precum și cu foștii angajați despre care se presupune că ar fi făcut parte din schemă.
Sursă foto: Card Player
Jucătorul german de poker, Moritz Dietrich a reușit să dea o adevărată lovitură pe platforma GGPoker, după ce s-a impus în Main Event-ul WSOP Online International, turneu cu buy-in de $5.000, câștigând un premiu de $4.021.012. Victoria sa echivalează cu cel mai mare premiu câștigat vreodată de un jucător pe internet în turneele de poker. Mega-turneul jucat pe GGPoker la care și jucătorii români au avut acces prin intermediul camerei de poker PlayGG, a avut un garantat de $25.000.000, dar cele 6.146 de intrări consemnate pe parcursul celor 17 flight-uri de start au făcut ca fondul de premiere final să ajungă la valoarea de $29.193.500. Din păcate, niciun jucător român nu a reușit să joace finala, acolo unde s-au regăsit nume mari precum Rui Ferreira, Isaac Baron (ambii câștigători de brățară WSOP) sau Benjamin Rolle, faimosul antrenor de poker cunoscut sub nickname-ul ‘bencb’.
1 Moritz Dietrich Germania $4.021.012
2 Evgenii Akimov Rusia $3.099.896
3 Rui Ferreira Portugalia $2.390.418
4 Isaac Baron SUA $1.843.337
5 Diogo Coelho Portugalia $1.421.478
6 Ilya Anatski Belarus $1.096.180
7 Hai Pan China $845.342
8 Benjamin Rolle Germania $651.921
9 Audrius Stakelis Lituania $502.771
Sursă foto: pokerscout
Jucătorul american de poker, Ari Engel a reușit să câștige cel de-al 18-lea inel din carieră în turneele de poker live organizate sub egida WSOP Circuit, el fiind lider solitar la acest capitol, în fața americanului Maurice Hawkins. Engel, care este și triplu câștigător de brățară WSOP, a reușit cea mai recentă victorie într-un eveniment online cu buy-in de $888 desfășurat în Pennsylvania. Conform unui post făcut de acesta pe o rețea de socializare, turneul ar fi avut 61 de intrări. În februarie, el reușise să câștige cel de-al 17-lea inel, în vreme ce Hawkins a câștigat cel de-al 16-lea inel în mai. Iată cum se prezintă clasamentul pe inele la vârf:
18 Ari Engel
16 Maurice Hawkins
15 Joshua Reichard, Daniel Lowery
13 Valentin Vornicu
12 Soheb Porbandarwala, Michael Setera
11 Roland Israelashvili, John Holley
10 Jeffrey Trudeau Jr., Robert Hankins, David Larson, Martin Ryan
9 Kyle Cartwright, Michael Lech, Sean Yu, Michael Lavin, Daniel Buzagon, Alexandru Masek, Corey Paggeot,
8 Zachary Gruneberg, Chris Reslock, Richards Ali, Matt Stout, Vincent Moscati, Maxwell Young, Timothy Bishop
Sursă foto: WSOP / Hayley Hochstetler via Card Player
Jucătorul român de poker, Marius Cătălin Pertea a reușit o performanță excelentă în această lună în cadrul EPT Barcelona, clasându-se la final pe locul 3 în Main Event-ul de €5.300 buy-in și un premiu de €674.150. Este unul dintre cele mai bune rezultate românești din ultima perioadă în cadrul turneelor live și totodată unul dintre cele mai mari premii câștigate de un jucător român de-a lungul timpului în cadrul evenimentelor din circuitul European Poker Tour.
De asemenea, rezultatul lui Marius este de departe cel mai răsunător din portofoliul său de până acum, chiar dacă în urmă cu 7 ani reușea să câștige turneul Unibet Open București și un premiu de €90.925. Cu toate că o victorie într-un turneu rămâne o victorie, totuși un loc 3 si un premiu de aproape €675.000 într-un Main Event EPT rămâne fără doar și poate o bornă de neclintit în istoricul oricărui jucător de poker. În cadrul Main Event-ului jucat în septembrie la Barcelona, au mai reușit să intre în bani și alți jucători români: Cătălin Moraru – loc 58 și €20.300, Darius Neagoe – loc 60 și €20.300, Paul Jurcuta – loc 153 și €11.600, Andrei Spataru – loc 254 și €8.700, Attila Ivacson – loc 258 și €8.700 sau Levente Pal – loc 269 și €8.700.
Felicitări tuturor!
1 Stephen Song SUA €1,290,386*
2 Andrew Hulme UK €1,165,614*
3 Marius-Catalin Pertea România €674,150
4 Rania Nasreddine SUA €518,600
5 David Coleman SUA €398,950
6 Boris Kuzmanovic Croația €306,900
7 Alexandre Fournier Canada €236,100
8 Jianwei Lin China €181,600
9 Fabiano Kovalski Brazilia €139,750
*deal la heads-up
Sursă foto: PokerNews
Jucătorul profesionist irlandez, Steve O’Dwyer a reușit să se impună în evenimentul €12.300 PokerStars Cuatro Knockout din cadrul festivalului de poker EPT Barcelona care se dispută în aceste zile în incinta Casino Barcelona și un premiu de €211.720, aceast fiind prima sa victorie într-un eveniment EPT din ultimii 2 ani și a 11-a la EPT-uri din istoria participărilor sale. Este inclusa aici și celebra sa victorie din anul 2013 din cadrul Main Event-ului EPT Monte Carlo. Evenimentul a strâns 49 de jucători care au efectuat 13 re-entry-uri, astfel că fondul final de premiere a fost în valoare de €537.120, cu 8 locuri premiate. Un singur jucător dintre finaliști nu a reușit să colecteze nimic din bounty-uri, acesta fiind americanul Martin Zamani, de-altfel primul intrat în bani.
Iată mai jos rezultatul mesei finale:
1 Steve O’Dwyer (Irlanda) €163.720 + €48.000 = €211.720
2 Byron Kaverman (SUA) €107.400 + €12.000 = €119.400
3 Santhosh Suvarna (India) €77.900 + €48.000 = €125.900
4 David Coleman (SUA) €59.100 + €12.000 = €71.100
5 Ottomar Ladva (Estonia) €45.700 + €24.000 = €69.700
6 Joakim Andersson (Suedia) €34.900 + €12.000 = €46.900
7 Fabiano Kovalski (Brazilia) €26.900 + €12.000 = €38.900
8 Martin Zamani (SUA) €21.500 + €0 = €21.500
Sursă foto: PokerNews
Jucătorul român de poker, Cristian David a reușit să facă masa finală în cadrul unui eveniment Mystery Bounty cu buy-in de €10.200 din programul EPT Barcelona și un premiu de €31.300, el terminând pe poziția a 5-a într-un field de 88 de intrări, din care 71 unice. În acest eveniment, fondul de premiere a ajuns la valoare de €413.600, însă această sumă reprezintă doar cea distribuită în structura fixă de premiere. O sumă similară a fost distribuită pentru bounty-urile reușite de jucători în turneu, recompensele misterioase putând să aducă câștiguri și celor care se opreau mai repede în turneu, dar care reușeau să își elimine un oponent de la masă. Din păcate, Cristian David a fost singurul jucător care a jucat finala și care pe parcursul evenimentului nu a reușit să elimine pe nimeni din turneu, astfel că suma câștigată de el a fost în final doar cea care era trecută în dreptul locului pe care a terminat.
Câștigătorul evenimentului a fost bulgarul Boris Angelov, el reușind să câștige un premiu de €110.400, la care s-au adunat alți €75.000 obținuți din bounty-uri. Angelov rulează incredibil în acest an: el a reușit să termine pe 2 Main Event-ul EPT Monte-Carlo și €620.500, respectiv pe 5 Main Event-ul WSOP și $2.500.000.
1 Boris Angelov (Bulgaria) €110.400 + €75.000 = €185.400
2 Ren Lin (China) €71.200 + €37.500 = €108.700
3 Sondre Svanevik (Norvegia) €50.800 + €10.000 = €60.800
4 Sam Greenwood (Canada) €39.100 + €55.000 = €94.100
5 Cristian David (România) €31.300 + €0 = €31.300
6 Thomas Lee (Australia) €25.000 + €15.000 = €40.000
7 Erik Seidel (SUA) €20.000 + €7.500 = €27.500
8 Thomas Haverstad (Norvegia) €16.000 + €7.500 = €23.500
Sursă foto: PokerNews
Jucătorul francez Jean-Noel Thorel, în vârstă de 77 de ani, cu peste $20.000.000 câștigați în carieră din turneele de poker live, a reușit să câștige evenimentul Super High Roller Warm-Up de €30.000 buy-in din cadrul EPT Barcelona și un premiu în valoare de €512.370. Thorel a terminat primul într-un field de 54 de jucători, învingându-l la heads-up pe americanul Justin Saliba – €339.100. Ținând cont că printre adversarii de la masa finală s-a numărat și jucătorul finlandez Patrik Antonius, iar printre alți înscriși care nu au reușit să termine între cele 7 locuri premiate s-au regăsit jucători de talie mondială precum Niklas Astedt, Sam Greenwood sau Nick Petrangelo, performanța veteranului francez este cu atât mai lăudabilă. Fondul final de premiere al acestui eveniment a fost €1.577.070.
€30.000 Super High Roller Warm-Up
1 Jean-Noel Thorel Franța €512.370
2 Justin Saliba USA €339.100
3 Maher Nouira Tunisia €228.700
4 Brock Wilson USA €173.500
5 Ottomar Ladva Estonia €134.100
6 Patrik Antonius Finland €106.500
7 Boris Angelov Bulgaria €82.800
Sursă foto: PokerNews
Festivalul de turnee high-stakes marca PokerGO va rula în acest an între 10 și 19 septembrie și va fi alcătuit din 8 evenimente cu buy-in-uri cuprinse între $5.100 și $25.200. Acesta a debutat în anul 2017, iar de atunci s-au desfășurat 8 ediții, de cea de a noua, care se va disputa în incinta ARIA Resort & Casino in Las Vegas, mai despărțindu-ne doar câteva zile.
Fiecare din cele 8 evenimente de la această ediție se va juca pe parcursul a 2 zile, iar mesele finale de 6 vor putea fi urmărite pe PokerGO. Programul arată în felul următor:
Eveniment – Buy-in – Dată de start
Poker Masters #1 – $5.100 No-Limit Hold’em buy-in 10 Septembrie
Poker Masters #2 – $10.100 No-Limit Hold’em buy-in 11 Septembrie
Poker Masters #3 – $10.100 No-Limit Hold’em buy-in 12 Septembrie
Poker Masters #4 – $10.100 No-Limit Hold’em buy-in 13 Septembrie
Poker Masters #5 – $10.100 No-Limit Hold’em buy-in 14 Septembrie
Poker Masters #6 – $15.100 No-Limit Hold’em buy-in 16 Septembrie
Poker Masters #7 – $15.100 No-Limit Hold’em buy-in 17 Septembrie
Poker Masters #8 – $25.200 No-Limit Hold’em buy-in 18 Septembrie
Sursă foto: Card Player
Jucătorul american Sasha Sabbaghian a reușit să câștige Main Event-ul World Series of Poker Circuit Graton și un premiu de $168.015, aceasta fiind cea mai mare realizare a sa într-o competiție live începând cu anul 2010, atunci când a participat la primul său turneu. Evenimentul cu buy-in de $1.700 și fond final de premiere în valoare de $877.185, a adunat la mese 580 de jucători în incinta frumoasei locații Graton Resort and Casino, Rohnert Park. Țelul celor înscriși a fost bineînteles câștigarea turneului și a inelului de aur WSOP Circuit, dar și a unui premiu din 6 cifre, deloc de neglijat. Finala a fost alcătuită în totalitate din jucători americani, cel mai cunoscut dintre aceștia fiind de departe Marco Caldwell Johnson, jucător cu 2 brățări de aur WSOP și un total al premiilor câștigate de peste $4.000.000.
Cel care a triumfat la final a fost Sasha Sabbaghian, aparent un jucător necunoscut publicului larg, cu aproximativ 80 de intrări în bani, dar câștiguri nesemnificative de-a lungul a aproape 15 ani de participări la competițiile live.
Conform Card Player, deznodământul finalei a arătat în felul următor:
1 Sasha Sabbaghian $168.015
2 Mitchell Tsang $112.010
3 Peter Yang $77.399
4 Michael Persky $54.475
5 Robert Mather $39.067
6 Marco Johnson $28.557
7 Daniel Casetta $21.286
8 Elizabeth Tedder $16.184
9 Francis Nguyen $12.557
Sursă foto: WSOP / Graton Resort Casino via Card Player
Jucătorul american Seth Davies a reușit să se impună în extravagantul turneu Super High Roller Bowl IX pentru $3,2 milioane, competiție cu buy-in de $300.000 în care s-au înscris 24 de jucători. Este cel mai mare scor din cariera lui Davies, câștigurile sale din turneele de poker apropiindu-se acum de pragul celor $30.000.000.
Având în vedere numărul mic de înscriși, turneul a premiat doar 4 poziții, celelalte intrări în bani aparținându-le spaniolului Juan Pardo – $1.900.000, americanului Jeremy Ausmus – $1.200.000 și neamțului Leonard Haue $750.000.
Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a 3 zile de joc în incinta Merit Crystal Cove Hotel and Casino din Cipru și a avut un fond final de premiere de $7.056.000. Cel mai ghinionist jucător al turneului a fost Dejan Kaladjurdjevic, eliminat la finalul zilei 2 chiar pe bubble.
1 Seth Davies $3.206.000
2 Juan Pardo $1.900.000
3 Jeremy Ausmus $1.200.000
4 Leonard Maue $750.000
Sursă foto: PokerGO via Card Player