Daniel „jungleman” Cates este unul dintre cei mai buni jucatori de cash din lume, el fiind prezent deseori in cele mai dificile jocuri la mize nosebleeds. Putini stiu insa faptul ca la inceput Daniel Cates era un pierzator, iar in timpul facultatii nu avea foarte multi prieteni. El recunoaste intr-un interviu acordat recent ca era destul de singuratic in acea perioada, iar ceea ce il tinea ocupat era grindul la mesele sit and go unde incerca sa isi mareasca bankroll-ul. El a ajuns la un roll de $400 si nici astazi nu poate sa uite feeling-ul pe care l-a simtit cand a vazut aceasta suma in casier. Lucrurile au continuat pe o linie ascendenta pentru „jungleman” o perioada, insa mai apoi niste „prieteni binevoitori”, care nu au respectat un deal si nu au urmat strategia stabilita la inceput, „au avut grija” ca o buna parte din banii stransi de el sa se risipeasca. Spre norocul sau, el a putut sa isi negocieze iesirea din acel deal, insa nu a dat alte detalii despre cine erau oamenii cu care a avut respectiva intelegere si despre ce a fost vorba.
Cel mai mare pot jucat de Cates pe internet a fost impotriva lui Patrik Antonius in anul 2010, aproximativ cu un an inainte de Black Friday. Potul a fost jucat la $300/$600 PLO (miza tripla fata de cea pe care Cates o va juca in curand impotriva lui Phil Galfond in cadrul ‘Galfond Challenge’) si a fost castigat de acesta pentru o suma totala de $376.844.
Asa cum se poate observa si in graficul de mai jos, Cates a facut peste $10.000.000 la mizele highstakes pe internet, avand un castig pe mana de aproximativ $26.01. Conform tracker-ului de rezultate la mize mari HighstakesDB, Cates este al 3-lea cel mai mare castigator pe internet dupa Phil Ivey si Patrik Antonius. Iata mai multe despre inceputurile lui Cates in poker si despre urcusul acestuia spre mizele highstakes (click aici pentru video)

Sursa foto: HighstakesDB
Un thread deschis recent pe forumul 2+2 a produs mare valva in randul comunitatii jucatorilor de poker. Userul „Poosky” a postat un screenshot al unei discutii purtate intre doi jucatori la mize highstakes $200/$400, in care unul dintre ei vorbeste despre masinaria lui de facut bani in valoare de jumatate de milion de dolari!
Mai exact, jucatorul „spidey_85” i-a cerut sfaturi lui „RaulGonzalez” dupa un joc despre eventualele greseli pe care le-a facut. In discutie este o mana in care „spidey_85” a dat un bet fara sens pe river, nefiind clar daca este vorba despre un bet de valoare sau un bluff. In mod uimitor, „RaulGonzalez” dezvaluie ca de fapt nu joaca el insusi, ci doar isi urmareste botul de poker la lucru. Mai mult decat atat, el spune ca le-a trimis un e-mail celor de la Pokerstars in care le-a cerut permisiunea pentru utilizarea masinariei, iar acestia au spus ca totul este in regula, atat timp cat „RaulGonzalez” nu va fi prezent la mesele restrictionate.
Ramane la latitudinea fiecaruia de a aprecia daca avem de-a face cu un troll sau cu un bot, insa cu siguranta cazul merita o cercetare mai atenta, iar daca lucrurile se adeveresc, ramane de verificat cat de legala este „masinaria” lui „RaulGonzalez”.

Sursa foto: HighstakesDB
Duelul dintre Phil Galfond si ‘ActionFreak’ ce face parte din cadrul provocarii ‘Galfond Challenge’, o intrecere intre proprietarul proiectului Run It Once si 6 jucatori de miza mare, a continuat ieri cu cea de a 4-a sesiune de joc, ocazie cu care cei doi jucatori au mai completat 665 de maini din totalul de 15.000 programate. In urma unei sesiuni medii ca durata de joc, Galfond a continuat sa ia de la ‘ActionFreak’ pentru a 3-a zi la rand, astfel ca sesiunea s-a incheiat cu un profit de +€113.377 pentru jucatorul american. S-a jucat aceeasi miza €150/€300 Pot Limit Omaha, iar cele mai mari poturi disputate aseara au fost de €61.321, €55.924 si unul de putin peste €40.000, toate castigate de Galfond. Astfel, dupa 2671 de maini disputate, decalajul dintre Phil Galfond si ActionFreak s-a marit acum la €416.442, diferenta care va fi tot mai greu de recuperat pe masura ce numarul de maini ramase de disputat pana la final va incepe sa scada. Cei doi si-au programat pentru ziua de azi o noua sesiune de joc.
Intre timp, Phil Galfond a anuntat pe contul sau oficial de Twitter ca va disputa miercuri o mini-serie de 750 de maini la €100/€200 cu Dan „jungleman” Cates, ocazie cu care fanii celor doi jucatori vor avea prilejul sa urmareasca la mese doi dintre cei mai buni jucatori de cash din lume. Va reamintim ca cei doi au in program si un duel in cadrul Galfond Challenge care se va juca pe un sample de 7500 de maini tot la €100/€200, insa datele de desfasurare ale acestui heads-up nu au fost inca stabilite.
Iata evolutia pe zile pana acum in duelul Phil Galfond – ‘ActionFreak’:
Sesiune 1: 145 maini ActionFreak +€11.162
Sesiune 2: 1017 maini Phil Galfond +€3.632
Sesiune 3: 844 maini Phil Galfond +€310.594
Sesiune 4: 665 maini Phil Galfond +€113.377
…………………………………………………
Total: 2671 maini Phil Galfond +€416.442
sursa foto: runitonce
In luna ianuarie 2018, Vanessa Selbst se despartea de Pokerstars dupa o colaborare intinsa pe mai multi ani si anunta ca pune capat carierei sale de jucatoare profesionista in circuitul de poker. Jucatoarea a mai avut totusi cateva aparitii in circuitul WPT: de exemplu, in septembrie 2019 ea termina pe locul 14 in Main Event-ul WPT Borgata, iar in luna februarie a acestui an pe locul 22 in evenimentul canadian WPT Fallsview unde parasea turneul cu un premiu de 5 cifre. In toti acesti ani, Vanessa a stat totusi destul de departe de mesele de poker si s-a axat mai mult pe studiul riscurilor speculative, iar in paralel a pus accent pe viata de familie.
Acum ea se intoarce in poker si va oferi lectii de coaching pe platforma educationala LearnWPT ce apartine de World Poker Tour. Platforma ii face o scurta prezentare la revenirea Vanessei Selbst in lumea pokerului: „Tripla castigatoare WSOP, Vanessa Selbst, a inceput sa joace din nou online si abia asteapta sa transmita in direct”. Ea a filmat mai multe episoade strategice, care vor scoate la iveala „stilul ei castigator agresiv si mentalitatea de campioana. Intersectia dintre jocul GTO si jocul exploatativ ar trebui sa intereseze toti jucatorii de poker, iar Vanessa este instructorul perfect pentru a aborda acest subiect”, adauga in final platforma LearnWPT.
Vanessa Selbst este considerata a fi una dintre cele mai de succes jucatoare de poker din istorie. Ea este tripla castigatoare de bratara WSOP, are incasari de aproximativ $11.900.000 in circuit si se afla pe prima pozitie intr-un clasament Women All-time Money List.
Sursa foto: Pokernews France.
Duelul dintre Phil Galfond si ‘ActionFreak’ a continuat aseara cu cea de a 3-a sesiune, cei doi disputand un nou sample mare de maini: 844. Mesele s-au inchis cu un bilant catastrofal pentru specialistul de PLO ‘ActionFreak’, care „i-a lasat” in cateva ore lui Galfond suma de €310.594, cel mai mare decalaj vazut pana acum intr-o sesiune disputata in cadrul duelurilor Galfond Challenge. Galfond a castigat aproape toate poturile mari din sesiunea de aseara, acestea incluzand unul de €76.193, un al doilea de €99.104 si un al treilea de €70.356. Cu un asemenea run, deznodamantul nu putea fi altul, astfel ca americanul isi zdruncina serios adversarul in aceasta a 3-a sesiune, care a adus cu ea depasirea pragului de 2000 de maini jucate din cele 15.000 programate.
Va reamintim ca in paralel, Phil Galfond isi disputa si duelul cu Bill Perkins, insa sesiunile programate cu acesta sunt mult mai rare, fiind inserate cand si cand intre cele programate cu ‘ActionFreak’. Galfond si ‘ActionFreak’ si-au programat pentru aceasta seara o noua sesiune de joc la aceleasi mize €150/€300 Pot Limit Omaha.
Sesiune 1: 145 maini ActionFreak +€11.162
Sesiune 2: 1.017 maini Phil Galfond +€3.632
Sesiune 3: 844 maini Phil Galfond +€310.594
…………………………………………………
Total: 2006 maini Phil Galfond +€303.065
Sursa foto: runitonce
Jucatorul profesionist de poker german Fedor Holz ar putea fi urmatorul nume mare care sa fie adus in echipa GGPoker, lucru care se crede ca se va intampla cat de curand, asta dupa ce Holz a aparut intr-un video de promovare al festivalului WSOP Super Circuit Online Series. Seria organizata in colaborare cu World Series of Poker va rula pe GGPoker in perioada 3 – 31 mai si va avea cel mai mare prizepool din istoria festivalurilor online: $100.000.000 pe parcursul a 600 de turnee. La momentul actual, Holz nu este anuntat oficial ca fiind un ambasador GGPoker si nu exista alte date care sa sugereze acest lucru. Totusi, ceea ce stim este ca jucatorul neamt nu mai apare pe lista ambasadorilor partypoker, dupa ce semnase cu acestia in septembrie 2017.
Fedor Holz ar deveni al 5-lea nume mare in poker care sa se alature acestei platforme din postura de ambasador, dupa venirile lui Bryn Kenney, Daniel Negreanu, Felipe Ramos si Bertrand Grospellier. De-asemenea, fostul jucator de tenis Boris Becker, numar 1 mondial in trecut si castigator a 6 Grand Slam-uri, a semnat de curand cu GGPoker pentru a promova brandul, produsele si serviciile GG la nivel mondial, el avand experienta in acest sens dupa ce in trecut a reprezentat site-urile Pokerstars si partypoker.
Sursa foto: pokerfuse
Duelul dintre Phil Galfond, de 3 ori castigator de bratara WSOP, antrenor de poker si unul dintre cei mai buni jucatori de cash din lume si specialistul de Pot Limit Omaha ‘ActionFreak’, a continuat cu cea de a doua zi de joc, cei doi disputand o sesiune foarte lunga intinsa pe parcursul a 1017 maini. Daca prima sesiune ii revenise lui ‘ActionFreak’ pentru €11.162, cea de a doua a fost castigata de Galfond si €3.632, insa americanul avusese la un moment dat un profit pe sesiune de aproximativ €200.000. Printre cele mai mari poturi jucate la €150/€300 in sesiunea a doua, s-au numarat unul de €76.492 castigat chiar la inceputul sesiunii de Galfond, un al doilea in valoare de €63.895 castigat tot de Galfond, un pot imens de €80.000 care i-a revenit de-asemenea jucatorului american proprietar al proiectului RunItOnce si inca unul de €59.999 care i-a revenit tot lui, respectiv trei poturi de €66.570, €71.978 si €96.436 care au fost castigate de ‘ActionFreak’.
Cei doi jucatori au pariat si sume de bani la inceputul duelului pe castigatorul heads-up-ului: fiecare a aruncat in joc €150.000 pe side-bet-uri, considerandu-se astfel cu sanse egale la victorie. In paralel, Galfond are de jucat si heads-up-ul cu Bill Perkins, insa acesta va avea sesiuni de joc mult mai rare decat cele in compania lui ‘ActionFreak’.
Phil Galfond si ‘ActionFreak’ revin la mese astazi pentru cea de a 3-a sesiune de joc. Cei doi mai au de completat 13838 de maini din totalul celor 15.000 programate.
Ziua 1: 145 maini ActionFreak €11.162
Ziua 2: 1.017 maini Phil Galfond €3.632
………………………………………………………..
Total: 1.162 maini ActionFreak €7.529
Sursa foto: runitonce
De astazi si pana pe data de 19 mai, jucatorii care vor activa pe platforma Pokerstars au la dispozitie un mega-festival, editia 2020 Spring Championship of Online Poker (SCOOP), cu $85.000.000 garantat. Este unul dintre cele mai grandioase festivaluri de poker pe internet si alaturi de WCOOP formeaza cele doua serii anuale care sunt asteptate ca painea calda de jucatorii prezenti pe platforma: premii mari, turnee la toate mizele si variantele de joc, glorie, titluri si dramatism. Seria din acest an cuprinde 80 de evenimente intinse ca de obicei pe 3 categorii de buy-in (low, medium si high), ceea ce inseamna ca vom avea un total de 240 de turnee. Buy-in-urile alterneaza de la $2.20 pana la $25.000, ultima fiind suma pe care trebuie sa o achite cei care se inscriu in Super High Roller-ul cu $2.000.000 garantat. Bineinteles nu lipsesc nici Main Event-urile, 6 la numar in acest an: 3 pentru varianta No Limit Hold’em cu buy-in-uri de $109, $1050, $10.300 si garantii de $3.000.000, $5.000.000 si $5.000.000, respectv 3 pentru varianta de joc Pot Limit Omaha cu aceleasi buy-in-uri, dar garantii mai mici: $400.000, $750.000 si $1.250.000.
Astazi sunt programate 9 turnee cu incepere de la orele 20:00, 21:15 si 22:30 si buy-in-uri osciland intre $11 si $2100, program care poate fi vazut mai jos. Holdem Romania va face update-uri constante despre evolutia si rezultatele romanesti in aceasta serie si speram ca acestea sa fie cat mai numeroase si valoroase cu putinta.

Sursa foto: pokerstarsblog
Popularul turneu de nosebleed Super High Roller Bowl isi va desfasura urmatoare editie pe internet pe platforma partypoker, el urmand sa se desfasoare pe datele de 1 si 2 iunie. Turneul va face parte defapt dintr-o serie de turnee de highstakes care va debuta pe 23 mai si care va culmina cu acest grandios Main Event de $100.000 buy-in. „Dupa un festival de succes Poker Masters Online, stim ca trebuie sa continuam momentul bun cu o serie Super High Roller Bowl, care in acest an va tine locul unui eveniment live. Parteneriatul nostru cu partypoker ne va permite sa oferim in continuare ceea ce iubesc fanii nostri: poker in direct de la cei mai buni jucatori din lume!”, a declarat J.R. McCabe, oficial din cadrul Poker Central.
Intreaga serie va garanta $20.000.000 pe parcursul a 28 de evenimente, din care $3.000.000 vor fi garantati doar in Super High Roller Bowl-ul de $100.000. Editia din acest an este prima care se disputa pe internet si tot prima care are un buy-in „atat de scazut”: in anii trecuti, intrarea in Super High Roller Bowl s-a facut contra unor sume de $250.000, $300.000 sau $500.000. Iata mai jos toate editiile Super High Roller Bowl de pana acum si castigatorii acestora:
Editie Buy-In Intrari Campion Suma castigata
I $500.000 43 Brian Rast $7.525.000
II $300.000 49 Rainer Kempe $5.000.000
III $300.000 56 Christoph Vogelsang $6.000.000
Macau HK$2.100.000 75 Justin Bonomo HK$37.830.000M (~$4.800.000M)
IV $300.000 48 Justin Bonomo $5.000.000
V $300.000 36 Isaac Haxton $3.672.000
Londra £250.000 12 Cary Katz £2.100.000
Bahamas $250.000 51 Daniel Dvoress $4.080.000
Australia AU$250.000 16 Timothy Adams AU$2.160.000
Sochi $250.000 40 Timothy Adams $3.600.000
Sursa foto: Pokernews
Ultima zi din weekend a echivalat cu ziua finala din seria de turnee Poker Masters Online desfasurata pe partypoker, mesele virtuale de pe internet fiind luate cu asalat de jucatorii de highstakes. Main Event-ul de $51.000 buy-in i-a revenit astfel lui Linus Loeliger pentru $1.097.250, succesul sau echivaland totodata cu al doilea triumf din cadrul acestei serii. Anterior, Loeliger reusise sa castige evenimentul 18 pentru o suma de $325.318. Main Event-ul a avut parte de 77 de intrari care au creat un prizepool de $3.850.000, doar 10 jucatori dintre cei care s-au inscris reusind sa intre in premii. Printre acestia s-au numarat nume mari din pokerul mondial precum Christopher Kruk – $519.750, Steve O’Dwyer – $346.500, Ole Schemion – $269.500, David Peters – $182.875 sau Kahle Burns – $163.625. De partea cealalta, leaderboard-ul la general i-a revenit lui Alexandros Kolonias, jucator care prin castigarea ultimului eveniment (cel cu numarul 30 – $500K Gtd NLH, 6-Max), a reusit sa stranga cele mai multe puncte in clasament si sa isi adjudece traditionala jacheta purpurie, alaturi de un premiu de $50.000. Topul 10 al leaderboard-ului la general i-a mai inclus pe Loeliger, castigatorul Main Event-ului, pe Timothy Adams, dar si pe irlandezul Steve O’Dwyer.
Rezultatele Main Event:
1. Linus Loeliger – $1.097.250
2. Giuseppe Iadisernia – $750.750
3. Christopher Kruk – $519.750
4. Steve O’Dwyer – $346.500
5. Ole Schemion – $269.500
6. Elias Talvitie – $211.750
7. David Peters – $182.875
8. Kahle Burns – $163.625
9. Conor Beresford – $154.000
10. Vicent Bosca Ramon – $154.000
Leaderboard-ul pe puncte:
1. Alexandros Kolonias – 1.191 puncte
2. Artur Martirosian – 1.048
3. Linus Loeliger – 1.037
4. Timothy Adams – 861
5. Ali Imsirovic – 857
6. Andras Nemeth – 807
7. Pascal Lefrancois – 782
8. Paulis Ayras – 748
9. Alex Foxen – 736
10. Steve O’Dwyer – 732
Sursa foto: Pokerstars si partypoker Live via pocketfives