Unul dintre cele mai populare si vechi festivaluri de poker din lume, celebrul Aussie Millions care se desfasura cu regularitate in fiecare luna ianuarie in incinta Crown Melbourne din Australia, nu va mai avea loc la inceputul anului viitor conform unui anunt oficial din partea organizatorilor, insa acesta ramane in asteptare pentru o data viitoare la care ar putea avea loc. Iata anuntul oficial: „Din cauza pandemiei de COVID-19 la nivel global, Crown Melbourne doreste sa instiinteze ca festivalul Aussie Millions, precum si alte evenimente programate pentru 2021 sunt puse „in asteptare”, pana la noi informatii. Sanatatea si siguranta comunitatii noastre, care include angajatii, oaspetii si jucatorii reprezinta prioritatea cu numarul 1 pentru noi. In functie de cum va evolua situatia pandemiei de COVID-19, asa va evolua si raspunsul nostru, dar va asiguram ca ramanem in permanenta in comunicare cu guvernul si cu experti in probleme de sanatate. Crown va continua sa monitorizeze si sa revizuiasca permanent situatia, urmand sa lucreze indeaproape cu guvernul statului Victoria, pentru a determina cand astfel de evenimente vor putea fi organizate. Asteptam cu nerabdare sa organizem astfel de evenimente anuale atunci cand situatia va fi de asa natura sa o putem face in siguranta”.
Editia 2021 Aussie Millions ar urma sa fie cea de a 24-a din istorie, festivalul debutand in anul 1998. Atunci, intr-un turneu de Limit Hold’em 74 de jucatori se inscrisesera in tentativa de a obtine o performanta istorica, aceea de a deveni campioni in prima editie desfasurata.
Anul trecut in luna martie, Crown Melbourne a fost nevoita sa anuleze Crown Poker Championship programat pentru perioada 15-27 aprilie, la doua zile dupa aceea venind un alt anunt cum ca toate evenimentele sunt anulate pe termen nedeterminat.
Australia este una dintre tarile care au luat cele mai severe masuri de protectie impotriva raspandirii coronavirusului, interzicand accesul cetatenilor straini in tara si limitand deplasarea in interiorul tarii a cetatenilor proprii. Masurile par sa fi avut efect, intrucat cifrele infectiilor cu coronavirus sunt sensibil mai mici decat in multe alte state de pe glob.
Sursa foto: CalvinAyre
Jucatorul german Fedor Holz, castigator a peste $32.000.000 in cariera doar din turneele live, la care se adauga multe alte premii obtinute pe internet, a fost provocat recent la un duel de heads-up Pot Limit Omaha de un jucator pe numele sau Blake Stevenson aka EmpireMaker2. Holz i-a facut o oferta incredibila adversarului sau: ii plateste pe acesta cu $1000 pe ora pentru a juca cu el heads-up la $200/$400, insa la varianta de joc NL Hold’em, refuzand oferta initiala intrucat sustine ca nu a jucat niciodata Pot Limit Omaha. Propunerea incredibila a lui Holz ne face sa ne intrebam ce edge poate sa aiba neamtul in fata adversarului sau, tinand cont ca Holz ar fi trebuit sa porneasca cu un dezavantaj de 2BB-uri si jumatate in fiecare ora de joc. Din cate se pare heads-up-ul dintre cei doi nu se va desfasura, intrucat Holz si Stevenson nu au ajuns la un numitor comun. Ar fi fost un alt duel care sa tina capurile de afis, intr-o perioada in care ciocnirile dintre Doug Polk si Daniel Negreanu, Phil Galfond si Chance Kornuth, respectiv Phil Hellmuth si Antonio Esfandiari au fost intens mediatizate si urmarite la nivel global prin intermediul diverselor canale de streaming.