Un parlamentar din Ohio își exprimă intenția de a prezenta un proiect de lege privind pokerul online

Eforturile recente de legalizare a pokerului și a cazinonrilor online în mai multe state americane au fost în mare parte zadarnice, dar Ohio pare să se apropie de acest lucru. Parlamentarul Brian Stewart, care prezidează House Finance Committee, a declarat presei locale că dorește să introducă un proiect de lege pentru legalizarea pokerului online și a altor jocuri de cazino. El crede că adăugarea acestor jocuri ar putea aduce venituri suplimentare statului pe măsură ce se desfășoară procesul bugetar. Această inițiativă vine după ce legislatorii au respins recent încercarea guvernatorului Mike DeWine de a dubla taxa de stat pe pariurile sportive de la 20% la 40%.
Jocurile de noroc online au primit un anumit sprijin în Ohio în ultimele luni. O comisie de stat a studiat problema în iulie anul trecut și a observat că statele care au legalizat nu numai că au înregistrat venituri mai mari din jocuri, ci și vânzări suplimentare la loterie. „Aceste beneficii în materie de venituri fiscale pentru stat și finanțarea care ar putea fi furnizată sistemului nostru de învățământ K-12 nu pot fi trecute cu vederea”, a concluzionat trioul de membri republicani ai comisiei. Cu toate acestea, comisia și-a exprimat totodată îngrijorarea, împărtășită de legislatorii din alte state, că veniturile suplimentare din online nu ar trebui să apară în detrimentul cazinourilor terestre din stat.
Cu o populație de 12 milioane de locuitori, Ohio ar putea contribui cu o creștere importantă pentru Multi-State Internet Gaming Agreement. MSIGA combină în prezent bazinele de jucători de poker online din Nevada, New Jersey, Pennsylvania și Michigan.
Delaware și Virginia de Vest sunt, de asemenea, membre, dar nu au văzut încă niciun operator lansându-se în aceste state. Legislatorii din Arkansas, Illinois și New Hampshire au introdus, de asemenea, proiecte de lege privind jocurile online în ultimele luni, dar niciuna dintre aceste încercări nu s-a concretizat.

Sursă foto: Shutterstock via Card Player

Vincent Moscati câștigă al 10-lea inel din carieră în cadrul WSOP Circuit

Vincent Moscati a încheiat un run puternic la seria de turnee World Series of Poker Circuit găzduită la Horseshoe Casino din Tunica, Mississippi, cu o victorie în main event care i-a adus $111.454 alături de al 10-lea inel de aur din carieră. Profesionistul de turnee îl câștigase pe al nouălea mai devreme în serie, într-un eveniment No-Limit Hold’em de $400.
Jucătorul originar din Verplanck, New York, este acum unul dintre cei 20 de jucători care au înregistrat minim 10 victorii în evenimentele WSOPC. Câștigurile sale din carieră se ridică la peste 2,5 milioane de dolari, din care peste 1 milion de dolari provine din cele 155 de încasări în evenimente cu inele de aur.
Turneul No-Limit Hold’em cu buy-in de $1.700 a adunat 311 participanți pe parcursul a două flight-uri de start. Fondul total de premii s-a ridicat la $562.065, eclipsând garanția de $500.000. Min-cash-ul turneului a fost în valoare de $3.404.

1 Vincent Moscati $111.454
2 Michael Esquivel $74.552
3 Michael Ledford $51.040
4 Casey Hatmaker $35.783
5 Roger Foley $25.705
6 Jason Mendoza $18.932
7 Saeed Nia $14.305
8 Maurice Hawkins $11.096
9 Jason Grimes $8.843

Următoarea serie de turnee WSOP Circuit a început de curând pe 1 mai la Harrah’s Cherokee din Carolina de Nord, iar Main Event-ul se va desfășura în perioada 9-12 mai.

Sursă foto: WSOP via Card Player

Primeste cele mai bune bonusuri, turnee freeroll si stiri de poker direct pe email!

Primeste cele mai bune bonusuri, turnee freeroll si stiri de poker direct pe email!