Românul Sebastian Ioniță termină pe locul 2 Main Event-ul EPT Barcelona și €1.117.175

Jucătorul român de poker, Sebastian Ioniță a reușit o performanță extraordinară în cadrul Main Event-ului de €5.300 buy-in EPT Barcelona, terminând competiția pe locul 2 pentru un premiu de €1.117.175. Ioniță a fost foarte aproape să devină al doilea jucător român care să câștige cel mai important trofeu european din pokerul live, după Răzvan Belea în 2023 la Paris, însă drumul său spre titlul EPT a fost stopat la heads-up de francezul Thomas Eychenne. Cei doi jucători au fost de-altfel și protagoniștii unui deal în ultimii 2, astfel că premiile finale au fost: Eychenne – €1.217.175, Ioniță – €1.117.175. Turneul s-a desfășurat pe parcursul a 8 zile, cu mențiunea că primele două zile au echivalat cu cele două flight-uri 1A și 1B. Au fost consemnate în total 2045 de înregistrări, cu un fond de premiere final în valoare de €9.918.250, fapt ce face ca acest EPT să fie al 3-lea cel mai mare din istorie!
Alți 5 jucători români au reușit să bifeze itm-ul în acest Main Event, regăsindu-se între cele 304 locuri premiate. Aceștia sunt: Andrei Boghean – loc 222 și €11.300, Marian Cocoară – loc 176 și €13.000, Paul Jurcuță – loc 170 și €13.000, Silviu Băltățeanu – loc 159 și €13.000 și Mihai Niște – loc 150 și €13.000.

1 Thomas Eychenne (Franța) €1.217.175*
2 Sebastian Ioniță (România) €1.117.175*
3 Umberto Zaffagnini (Italia) €641.200
4 Tomasz Brzezinski (Polonia) €493.250
5 Julian Pineda Lozano (Columbia) €379.350
6 Anton Suarez (Suedia) €291.800
7 Marc Foggin (UK) €224.450
8 Cesar Garcia (Spania) €172.700

*deal la heads-up

Sursă foto: PokerNews

Nico Betbese câștigă World Poker Tour Venetian Las Vegas Championship și $706.960

Main Event-ul de $5.000 buy-in 2025 World Poker Tour Venetian Las Vegas Championship s-a încheiat cu victoria argentinianului Nico Betbese și un premiu de $706.960, de departe cel mai bun rezultat din cariera sa de până acum. Sud-americanul a obținut astfel prima sa victorie într-un eveniment WPT, succes care îi aduce și o intrare de $10.400 pentru WPT World Championship, turneu care se va disputa la finalul sezonului în incinta Wynn Las Vegas. Totodată, Betbese și-a trecut astfel numele pe trofeul Mike Sexton WPT Champions Cup. Turneul lovit de sud-american a avut la masa finală și un jucător român, pe Iulian-Remus Blebea, a cărui finish excelent pe poziția a 4-a i-a adus un premiu de $295.000. Au fost 1153 de jucători înscriși, un fond final de premiere de $5.303.800 și 145 de locuri plătite cu un min-cash de $9.200.
Iată cum se prezintă rezultatele la vârf în cadrul acestui turneu:

1 Nico Betbese $706.960
2 Francis Cruz $623.540
3 Oliver Bosch $395.000
4 Iulian-Remus Blebea $295.000
5 Elvyn Bello Santos $220.000
6 Jamie Flynn $169.000
7 Matthew Davenport $130.000
8 Yita Choong $101.000
9 Aditya Prasetyo $79.000

Sursă foto: WPT via Card Player

Primeste cele mai bune bonusuri, turnee freeroll si stiri de poker direct pe email!

Primeste cele mai bune bonusuri, turnee freeroll si stiri de poker direct pe email!