A doua ediție Romanian Poker Masters se joacă în această lună la Timișoara. Este pus în joc un inel de aur de 18g

Cea de a doua ediție Romanian Poker Masters va avea loc în această lună la Timișoara în frumosul club Gentlemen’s Poker Club, acolo unde cei prezenți vor lupta pentru un fond de premii de 300.000 RON, dar și pt un inel de aur de 18g, care își așteaptă nerăbdător câștigătorul. Turneul are un buy-in de 1100 RON și se va disputa în perioada 19 mai – 2 iunie. Cei care vor juca evenimentul vor spera să îi calce pe urme lui Fluereci Robert, câștigătorul primului inel de aur. El a reușit frumoasa performanța la sfârșitul lunii aprilie în turneul desfășurat la București, la care au participat 317 jucători și în care s-a conturat un fond de premii în valoare de 512.160 RON. Masa finala s-a disputat pe parcursul a 9 ore de joc, și peste 1200 de fani ai pokerului au fost prezenți pe livestream susținându-și favoriții.
Așadar, evenimentul care urmează la Timișoara este unul de neratat și suntem convinși că turneul va fi luat cu asalt de iubitorii jocului pe care-l îndrăgim cu toții.

Sursă foto: Gentlemen’s Poker Club

James Mackey e lider în Main Event-ul WPT Choctaw Championship cu 35 de jucători rămași în turneu

Ziua a 2-a din cadrul WPT Choctaw Championship a ajuns la final și din field-ul de 603 jucători consemnat după cele două flight-uri de start (293 de intrări în Ziua 1A și 310 în Ziua 1B), doar 35 au supraviețuit cu fise și speră încă să pună mâna pe trofeul WPT. Turneul cu buy-in de $3.800 a conturat așadar un prizepool de $2.110.500, bani care vor fi distribuiți către 76 de jucători. Printre numele sonore intrate deja în premii și care au fost eliminate din concurs, îi putem aminti pe Jake Schwartz – loc 52 și $9.500 sau Chino Rheem – loc 37 și $13.300.
Liderul plutonului de 35 de jucători rămași în joc este James Mackey – 2.635.000 fise sau echivalentul a 105 blinduri. Alți jucători notabili care speră să devină campioni WPT și care se află încă în bătălie sunt: Erick Lindgren – 470.000 fise, Ian O’Hara – 715.000 fise, Eric Afriat – 835.000 fise sau Anthony Zinno – 1.090.000 fise. Ziua a 3-a este programată să se joace astăzi, urmând să se dispute niveluri de joc de câte o oră, câte sunt necesare până ce field-ul se va reduce la masa finală de 6. Aceasta va fi televizată și va avea loc în Las Vegas pe 30 mai. Iată cum se prezintă structura de premiere la vârf:

1 $361.600
2 $235.000
3 $175.000
4 $131.000
5 $99.000
6 $75.000

Sursă foto: worldpokertour

Primeste cele mai bune bonusuri, turnee freeroll si stiri de poker direct pe email!

Primeste cele mai bune bonusuri, turnee freeroll si stiri de poker direct pe email!