Cu putine momente in urma s-a dat startul Main Event-ului Unibet Open Dublin, turneu cu buy-in de €1100 si €250.000 garantat care se desfasoara in acest weekend in capitala Irlandei. Avem placerea sa anuntam faptul ca la evenimentul din Dublin participa si jucatorul roman de poker Dan Murariu, ambasador si dublu-campion Unibet, alaturi de alti ambasadori precum: Dara O’Kearney, David Lappin, Espen Jorstad, Alexandre Reard, Monica Vaka sau Charlotte Van Brabander. La eveniment va fi prezent si invitatul special, Suedezul Viktor „Isildur1” Blom, un jucator legendar de cash si turnee pe internet, dar si live acolo unde a participat de-a lungul timpului (cu rezultate notabile) la diverse competitii organizate global. Astazi se joaca ziua 1A, iar maine zilele 1B si 1C, toti cei calificati urmand sa revine cu fisele acumulate sambata pentru ziua a 2-a.
In cursul zilei de ieri a ajuns la o concluzie traditionalul turneu Battle Royale care i-a revenit in final lui Viktor Blom, el depasindu-l la heads-up pe streamerul si ambasadorul Unibet David Vanderheyden dupa o singura mana jucata. Tot aseara a inceput si highroller-ul, Robbie Toan castigand chiplead-ul la fise la mustata in fata celebrului jucator britanic Max Silver. Ii urma succes lui Dan Murariu, dar si altor jucatori romani care vor fi prezenti in Main Event-ul Unibet Open Dublin.
Sursa foto: Unibet Open
In aceasta noapte postul de televiziune B1TV va transmite cea de a 12-a finala din cadrul promotiei Road To Las Vegas, jucatorii calificati de pe internet urmand astfel sa se dueleze pentru un nou pachet WSOP Crazy Eights. Pana acum 11 finale si-au gasit deja castigatorii, cel mai recent nume fiind cel al tanarului Sebastian Ionita, un jucator in varsta de doar 21 de ani care a reusit sa se impuna saptamana trecuta intr-o finala disputata in care s-au regasit mai multi profesionisti: Ionut Mihart sau Andrei Racolta erau probabil cotati favoriti inainte de desfasurarea episodului cu numarul 11. Va reamintim faptul ca cei de la 888poker s-au declarat foarte incantati de cum s-au desfasurat lucrurile in prima parte a acestei promotii, astfel ca acestia au suplimentat numarul de episoade pana la 18. Mai mult decat atat, miza este acum mai mare intrucat pe langa premiul destinat locului 1, pachetul pentru WSOP, s-a marit si premiul pentru locul 2, runner-up-ul urmand sa fie recompensat cu un tichet pentru un satelit online ce se va desfasura pe 888 si de unde se poate obtine direct pachetul pentru Main Event-ul WSOP.
De-asemenea nu uitati faptul ca vineri seara incepand cu ora 22:00 se va desfasura un alt turneu de calificare pe 888 cu $10 buy-in si $5000 garantat si posibilitate de re-entry, 6 jucatori urmand sa se califice pentru finala de saptamana viitoare. Teoretic, daca ati ratat cele 12 turnee de pana acum, mai aveti 6 sanse (cu tot cu turneul de maine seara) pentru a va califica in finala Road To Las Vegas, unde puteti juca cu pachetul WSOP Crazy Eights pe masa alaturi de alti 5 jucatori si un invitat special.
Sursa foto: Pokerfest